Conecteaza-te cu noi

Actual

Ziua Constanței a trecut, problemele rămân: AEC se consideră profund jignită de edilul Făgădău

Published

on

Este improprie folosirea termenului de război între primarul municipiului Constanța și membrii Asociației Elevilor din Constanța. Doar că un conflict incipient, perceput mult mai profund de către elevi se perpetuează pe zi ce trece. Iată ce comunicat a transmis în această dimineață AEC:

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) consideră recentele afirmații ale primarului Decebal Făgădău ca fiind sfidătoare față de locuitorii municipiului Constanța. Într-un interviu acordat unei televiziuni, acesta a menționat faptul că nu este interesat de faptul că au existat contestatari la adresa paradei organizate cu ocazia Zilei Constanței.

Interpretăm ca o ironie faptul că, deși acesta a organizat o paradă cu un scenariu copiat din cărțile de istoria comunismului, la care au participat elevi îmbrăcați în uniforme, studenți, forțele armate, reprezentanți ai instituțiilor publice, a decis totuși să reitereze faptul că suntem în democrație.

Primarul Făgădău a menționat de asemenea faptul că ”2 copii din 30.000 înseamnă 0”, insinuând că elevilor, tinerilor și părerilor lor le-ar fi acordată o atenție sporită de către Primăria Constanța. Prin această afirmație, edilul Constanței nu a făcut nimic altceva decât să jignească profund tinerii Constanței. Dorim să reamintim faptul că, în data de 2 mai, Ziua Tineretului, administrația locală nu a organizat niciun eveniment, această zi nefiind celebrată așa cum ar trebui.

Advertisement

Totodată, una din realizările din domeniul educației cu care Decebal Făgădău se mândrește, acordarea burselor școlare, nu ar fi existat dacă în toamna anului AEC nu intenta un proces Consiliului Local, care inițial a refuzat să respecte legea. De asemenea, în luna februarie, reprezentanții AEC au solicitat primarului Decebal Făgădău mărirea burselor școlare pentru elevi, și adaptarea lor la standarde care să corespundă cu nevoile pe care aceștia le au. Constatăm însă, cu tristețe, faptul că, deși acesta a promis în timpul campaniei electorale că va mări bursele semestrial, afirmația a rămas la nivel de cuvinte, aceasta nefiind materializată.

Solicităm primarului Decebal Făgădău să își ceară scuze cu privire la afirmațiile făcute și să dovedească un interes real față de elevii și tinerii Constanței, inițiind măsuri concrete, nu doar prin declarații lipsite de substanță.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions