Conecteaza-te cu noi

Societate

Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită și în Gara Constanța. Vezi ce surprize îi așteaptă pe cei mici

Published

on

iunie cfr

Pe 1 iunie 2026, atât copiii, cât și adulții sunt așteptați să participe la o serie de activități organizate pe Peronul 1 din Gara Constanța, între orele 11.00-13.00.

Copiii care trebuie să se deplaseze cu trenul spre diferite destinații de pe litoralul românesc în minivacanța de 1 iunie sau cei care vin special în Gara CFR Constanța pentru a participa la evenimentul care le este dedicat, vor putea vedea echipamentele și utilajele CFR.

Personalul calificat din cadrul SRCF Constanța le va dezvălui celor mici, secretele meseriei de lucrător feroviar. Copiii vor afla și care sunt regulile de conduită și măsurile de siguranță în trenuri și în gări, pentru a avea parte de călătorii sigure și fără incidente.

De asemenea, pe Peronul 1 al Gării Constanța, vor putea fi văzute echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, cu autospeciale și echipamente specifice.

”Cei mici vor putea vedea și expoziția foto-documentară „Măsura dragostei! Jocurile și jucăriile copiilor din Tomis, în epoca romană”, pregătită de reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, astfel încât să poată vedea că și în urmă cu câteva secole, copiii aveau cu ce să se joace.

SRCF Constanța a pregătit și surprize dulci, pentru toți copiii care vor participa la evenimentul de 1 Iunie.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Mass Media.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions