Conecteaza-te cu noi

Actual

10 bărbați din județul Constanța s-au ales cu dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier

Published

on

În weekend, polițiștii constănțeni au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier și au întocmit dosare de cercetare pe numele bărbaților depistați la volan băuți și/sau fără permis de conducere.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 27 mai a.c., în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe strada Theodor Burada din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Persoana în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În aceeași zi, în jurul orei 23.10, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 18 ani, care a condus un autoturism pe DC 25, în localitatea Plopeni, care se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 28 mai a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe strada Principală din localitatea Corbu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și având anulat dreptul de a conduce.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Două ore mai târziu, polițiști din cadrul Secției 8 Rurală Băneasa au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe strada Almalăului din localitatea Ostrov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 29 mai a.c., în jurul orei 5.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanța, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

După o oră și jumătate, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism pe DJ 223, în localitatea Seimenii Mici, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 8.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un bărbat, de 53 de ani, care a condus un autoturism pe strada Cumpenei din municipiul Constanța, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe DN 3, în localitatea Valu lui Traian, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

10 minute mai tâziu, în jurul orei 18.10, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 50 de ani, care a condus un autoturism pe strada Aviatorilor din localitatea Tuzla, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La ora 19.00, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism pe strada Falezei din localitatea Vama Veche, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions