Conecteaza-te cu noi

Societate

100 de cărți despre istoria și spiritualitatea din Dobrogea, lansate duminică la Constanța

Published

on

Duminică 21 aprilie 2019, începând cu ora 11.00, la situl arheologic situat lângă Catedrala Arhiepiscopală ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța” se va desfășura un eveniment istoric organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu autoritățile locale. Este vorba despre lansarea unei colecții de 100 (o sută) de volume intitulate ”Sfinții Părinți Ortodocși. Martirii Străromâni. Cuvioșii cei vechi.”, demers editorial ce ar putea completa și chiar rescrie istoria acestor meleaguri (Dobrogea).

În cele 100 de volume, în format A4, color, sunt prezentate cele mai spectaculoase, valoroase, și remarcabile papirusuri, pergamente și manuscrise, din peste 70 de mari arhive ale Europei și Statelor Unite, însemnând Vatican, Milano, Florența, Napoli, Berlin, München, Heidelberg, Koln, Dresda, Leipzig, Berna, Zürich, Viena, Madrid, Paris, Londra, Princeton, New York etc.

În principal, documentele privesc bogata și fascinanta istorie și spiritualitate din Dobrogea. Găsim în aceste cărți papirusul din anul 106 (când încă trăia Decebal) al lui Traianus Germanicus Dacicus, cele mai vechi manuscrise păstrate din Tristele și Ponticele lui Ovidius (exilat în Tomis), patru din cele șase manuscrise străvechi, dinainte de anul 1000, din Cosmographia lui Aethicus Histricus, zeci de manuscrise din Dionysius Exiguus și Ioan Cassian. Sunt publicate și actele martirilor vestiți ai Dobrogei: Dassius și Zoticus, precum și hărți de la anul 1000, cu litoralul dobrogean. De asemenea, se regăsesc aici pergamentele și manuscrisele cu numele, faptele și gândurile episcopilor, arhiepiscopilor și mitropoliților Tomisului începând cu sec. III până în sec. XI. Unele dintre aceste documente sunt vechi de două milenii.

Toate aceste mărturii scrise sunt scoase la lumină în exclusivitate, prin imensul efort științific al Prof. Dr. Constantin Barbu și prin ajutorul moral și material al Înaltpreasfinției Sale Teodosie, împreună cu Arhiepiscopia Tomisului.

Advertisement

Festivitatea va începe prin oficierea Sfintei Liturghii începând cu ora 08.15, urmând ca în jurul orei 11:00 să înceapă evenimentul lansării, unde sunt invitați să participe, în jurul ierarhilor din Dobrogea, invitați de seamă precum Academician Răzvan Teodorescu, Adrian Năstase, Prof. Dr. Constantin Barbu, parlamentari și membrii ai Guvernului, personalități ale vieții culturale și științifice, numeroși profesori universitari, oficialități din județele Constanța și Tulcea și alți invitați de seamă.

”Evenimentul are loc la sărbătorirea a 25 de ani de la primirea dumnezeiescului dar al arhieriei și la împlinirea a 18 ani de slujire arhierească la Tomis a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.”, precizează Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions