Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Societate

119 – număr unic de telefon pentru cazurile de abuz împotriva copiilor

Published

on

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a operaționalizat numărul unic național 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice altă formă de violență asupra copilului, în cadrul programului guvernamental „Din grija pentru copii”. Numărul 119 este gratuit din orice rețea fixă sau mobilă și va fi operat de către consilierii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului.

La implementarea activităților prevăzute în programul național de suport pentru copii au participat specialiști ai STS, care au realizat analiza fluxurilor operaționale a apelurilor, au stabilit soluția tehnică și au pus la dispoziție echipamentele de comunicații necesare.

Pentru a putea fi raportate cazurile ale căror victime sunt copii, STS a configurat, testat și implementat soluția tehnică de tip call-center în cele 41 de județe ale țării, precum și în sectoarele municipiului București. Inginerii STS au instalat în cele 47 de sedii ale direcțiilor de asistență socială și protecția copilului din țară un număr de 94 de posturi telefonice, dispuse câte două în fiecare centru de preluare a apelurilor.

Începând din 5 ianuarie a.c., apelurile care semnalează diferite situații care afectează copiii vor putea fi preluate, 24 de ore din 24, de către consilierii specializați în asistență socială și protecția copilului. În cazul situațiilor anunțate prin 119, dar pentru care este necesară intervenția imediată a Poliției sau a echipajelor medicale, operatorii direcțiilor de asistență socială și protecția copilului vor alerta Serviciul de urgență 112. Totodată, potrivit acestui program, atunci când sunt cazuri de copii dispăruți, Poliția poate utiliza Sistemul de avertizare RO-ALERT, administrat din punct de vedere tehnic de către STS.

Advertisement
palaz

STS a întreprins demersuri împreună cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și cu operatorii publici de telefonie mobilă pentru asigurarea cadrului legislativ și a gratuității apelurilor, precum și pentru a facilita transmiterea datelor geografice care permit alocarea cazurilor pe fiecare centru județean.

Pentru operarea consolelor de apel prin care se va oferi sprijin minorilor aflați în situații dificile, consilierii serviciilor de asistență socială au beneficiat de instruire tehnică din partea specialiștilor STS.

Numărul de suport 119 a fost operaționalizat în baza Ordonanței de urgență nr. 105 din 2021 privind aprobarea și implementarea Programului național de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii”.

Sursa: STS România

Foto: Ilustrativ

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions