Conecteaza-te cu noi

Politica

12 iunie este noul termen dat de instanță la contestația depusă de Daniel Constantin și Mircea Banias pentru Congresul ALDE

Published

on

După ce au declarat că nu recunosc Congresul ALDE și au sesizat instanța de judecată, Daniel Constantin și Mircea Banias au primit, astăzi, o amânare la Tribunalul București, urmare a contestației depuse. Termenul stabilit pentru rediscutarea documentului este 12 iunie. “Nu au adus nimic în instant în favoarea lor. Partea adversă, dacă o pot numi așa, nu a depus niciun document în instanță, document prin care să ne contrazică pe noi. Noi am depus documente prin care am informat faptul că acest congres a fost convocat în mod nestatutar, iar la data convocării, respectiv a contestației depuse de noi, eram cu toții parte a ALDE, nu au ce să ne reproșeze! De asemenea, cred că acest congres va fi anulat. Doamna judecător cred că a înțeles că motivele noastre au fost întemeiate”, a declarant Mircea Banias pentru “Ordinea.ro”.

Amintim că liderii ALDE și-au ales conducerea într-un congres organizat și desfășurat în perioada 20 – 21 aprilie, Călin Popescu Tăriceanu fiind ales noul președinte. De altfel, Tăriceanu a fost și singurul candidat pentru președinția ALDE. După Congres, mai mulți lideri ai formațiunii au fost excluși din partid, printre ei și deputatul ALDE de Constanța, Mircea Banias. Există zvonuri potrivit cărora atât Daniel Constantin, cât și Mircea Banias ar purta discuții în vederea formării unui nou partid politic, însă acest aspect va avea la bază decizia instanței în ceea ce privește legalitatea convocării congresului de luna trecută.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions