Conecteaza-te cu noi

Actual

150 de polițiști din cadrul IPJ Constanța au concurat la ”Cupa Poliției”. În ce probe s-au întrecut

Published

on

ipj constanta

Au executat foc de armă pentru a prinde autorii unei tâlhării, au solicitat sprijinul ambulanței pentru a transporta victima la spital și au imobilizat infractorii. Nu este vorba de o misiune a polițiștilor constănțeni, ci de scenariul unei intervenții din competiția ”Cupa Poliției”, care s-a desfășurat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu prilejul Zilei Poliției Române.

Prin mai multe probe dure au trecut aproximativ 150 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, care au dorit să dovedească faptul că sunt printre cei mai buni și au concurat la ”Cupa Poliției”. Aceasta a inclus o competiție de tragere, concursuri de șah, tenis de picior și tenis de masă.

Ca element de noutate, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică s-au întrecut într-o probă de circuit tactic, în cadrul căreia s-au confruntat cu o speță, menită să testeze pregătirea profesională de ansamblu a polițiștilor, respectiv cea fizică, abordarea tactică, fidelitatea tragerii cu armamentul din dotare, modul de execuție a acesteia în condiții de oboseală, cunoașterea legislației, memoria vizuală și auditivă, efectul stresului asupra preformanței, precum și modul de acțiune posteveniment.

Totodată, în cadrul Cupei Poliției a avut loc o competiție de tragere, organizată pe două categorii, cea specială, la care au participat luptători  din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru care probele au fost mai complexe,  și categoria pentru polițiști din cadrul celorlalte structuri.

Advertisement

La final, câștigătorii au fost premiați cu diplome, medalii și cupe.

Competiția a fost arbitrată de polițiști din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională, Serviciului de Ordine Publică, psihologi din cadrul Compartimentului Psihologie, arbitri de tenis de masă, un arbitru internațional de șah, precum și un antrenor emerit al sportului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions