Conecteaza-te cu noi

Justitie

17 deținuți merg acasă de Paști! 2 dintre ei, în permisie de 5 zile!

Published

on

Sărbătorile pascale vin pentru toată lumea. Fiecare începe pregătirile pentru ziua de Paști, iar în această săptămână va fi foarte multă agitație, atât în case, cât și în magazine sau pe străzi. Dacă vă imaginați că cei care se află în spatele gratiilor nu trăiesc cu aceeași intensitate aceste zile vă înșelați amarnic. Așa cum știți, în penitenciarul de la Poarta Albă (ceea ce include și secția exterioară de la Valu-lui-Traian) se află închiși mii de oameni. De altfel, în închisorile din toată țara sunt actualmente închise 27.208 persoane. Multe dintre acestea speră să ajungă acasă de sărbători dar numai câțiva dintre ei vor avea parte de acest privilegiu. Și asta după ce s-au făcut comisii peste comisii, care au stabit cine merită o zi sau mai multe zile libere pe care să le petreacă împreună cu familia.  Am stat de vorbă cu purtătorul de cuvânt al penitenciarului Poarta Albă pentru a vedea câți oameni vor ieși din închisoare special pentru ziua de Paște. Comisarul șef Gabi Botezan ne-a spus că vor pleca acasă 17 persoane. ”9 dintre ei pleacă acasă pentru 24 de ore, 6 au primit dreptul de a sta acasă 3 zile, iar doi dintre ei vor petrece în familie 5 zile”, ne-a spus Botezan. În ceea ce îi privește pe ceilalți deținuți, care vor sta după gratii și în zilele de sărbătoare, vor beneficia de o suplimentare a hranei, vor primi mâncare tradițională și vor putea participa la slujba de Înviere, care se va ține la miezul nopții, în Biserică, la fel ca în toată țara.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions