Conecteaza-te cu noi

Actual

33 de poliţiştii locali din Constanţa, la mitingul de la Bucureşti

Published

on

Azi, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, între orele 12,30-14,30, va avea loc un miting organizat de Sindicatul Pro Lex, din care fac parte poliţiştii locali. În cadrul acestuia, ei solicită reducerea vârstei de pensionare. Deşi în Legea poliţiei locale se prevede dreptul acestora de a beneficia de încadrarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, cu efect de reducerea vârstei de pensionare, nu există norme care să stabilească efectiv cum se valorifică acest drept. În aceste condiţii, poliţiştii locali vor îndeplini misiuni de ordine publică şi rutier până la 65 ani, în timp ce juriştii şi contabilii din Poliţia Română, de aceeaşi vârstă, vor fi la pensie de cel puţin 10 ani. Senatul a adoptat un proiect de modificarea a legii care rezolvă problema, însă parlamentarii din comisiile Camerei Deputaţilor şi Guvernul Cioloş nu susţin proiectul. Poliţiştii locali sunt revoltaţi că primul ministru Dacian Cioloş a alocat 11 milioane euro pentru „Cuminţenia pământului”, însă susţine că nu sunt bani pentru acest proiect de lege, adică pentru siguranţa cetăţenilor şi protecţia celor ce veghează la aceasta. Dar nici măcar nu este vorba de bani, pentru că modificarea legislativă nu implică alocarea de fonduri, ci doar reducerea vârstei de pensionare! Cea mai importantă revendicare a poliţiştilor locali, a determinat o mobilizare fără precedent. Astfel că, din Constanţa participă 33 de poliţiştii locali, care nu sunt de serviciu. Ei au plecat déjà spre Capitală cu un autocar.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions