Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Societate

7 primării din județul Constanța, amendate de comisarii Gărzii de Mediu. Vezi de ce

Published

on

În luna noiembrie 2020, Comisariatul Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu a realizat un număr de 98 acțiuni de inspecție și control, a aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 168.500 lei, două sancțiuni complementare de suspendare a activităților până la obținerea autorizațiilor de mediu și o sancțiune complementară privind eliminarea deșeurilor de pe amplasament și aducerea terenului la starea inițială.

”​S-au efectuat 55 controale planificate, din care 43 controale tematice la unități administrativ teritoriale din județ. Au fost sancționate șapte primării cu amenzi cuprinse între 5.000 și 15.000 lei pentru neluarea măsurilor de desființare a depozitelor neorganizate de deșeuri, identificate pe raza administrativ teritorială a acestora și s-au stabilit măsuri cu termene de realizare.”, precizează reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.

​Comisarii au realizat 43 de inspecții neplanificate, din care: 19 controale pentru verificarea și rezolvarea petițiilor adresate instituției, un control în urma autosesizării, 4 controale tematice, două controale pentru verificarea măsurilor stabilite la controalele anterioare, trei controale pentru verificarea unor proiecte noi de investiții și 14 controale cu alte autorități.

​Urmare a unei sesizări privind poluarea aerului pe timpul operațiunii de încărcare-descărcare cereale în incinta Portului Constanta, operatorul portuar a fost sancționat cu amendă de 15.000 lei conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător. Pentru nepredarea vehiculelor scoase din uz aflate pe o proprietate privată din localitatea Techirghiol, proprietarul terenului a fost sancționat cu amendă în valoare de 4.000 lei și s-au stabilit măsuri de salubrizare a terenului în cauză.

​Controalele tematice s-au efectuat la societăți care desfășoară activități în domeniul produselor chimice și pentru verificarea stadiului închiderii depozitului neconform de deșeuri din județul Constanța.

Advertisement
palaz

”​Controalele realizate cu alte autorități au avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor Regulamentului 1013/2006 privind transferurile de deșeuri în Portul Constanța și pentru prevenirea și combaterea fraudelor în domeniul comerțului cu piese auto second-hand, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, în acest caz fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale.”, precizează reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.

Foto: Steluța Popescu, comisar șef  Garda Națională de Mediu Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions