Connect with us

Actual

700 de oameni din forțele de ordine, pe litoral în minivacanta de 1 Mai. Ce a spus Carmen Dan la Constanța

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat sâmbătă, la Mamaia, că pe litoral în această perioadă sunt mobilizaţi aproximativ 700 de oameni din forţele de ordine. Ministrul a spus cu această ocazie ă este important ca oamenii să se simtă în siguranţă în aceste zile de minivacanţă, dar şi în perioada estivală şi să-i vadă pe angajaţii ministerului la datorie, acolo unde nevoie de ei. Conform agerpres.ro, ministrul Carmen Dan a spus că vizita are ca scop să identifice modul în care sunt gestionate problemele din dispozitivul creat cu ocazia vacanţei de 1 Mai şi pregătirile pentru sezonul estival.

Însoţită de secretarii de stat Raed Arafat şi Nucu Marin, ministrul Carmen Dan a trecut în revistă elementele din dispozitivul ce va asigura ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor în perioada vacanţei de 1 Mai şi a sezonului estival.

“A fost o vizită de lucru tocmai pentru a ne asigura că planul nostru de măsuri în ceea ce priveşte minivacanţa de 1 Mai funcţionează şi că toţi cei care au responsabilităţi în gestionarea acestor măsuri sunt prezenţi. Mă interesează ca turiştii să simtă că suntem prezenţi. În fapt, este o repetiţie pentru ceea ce urmează. Este important pentru noi ca oamenii să ne vadă la datorie şi să se simtă în siguranţă. Acesta este obiectivul asumat de MAI”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne citată de agerpres.ro.

Ea a adăugat că în urma evaluării făcută la faţa locului a rezultat că sunt suficiente forţe de ordine mobilizate pentru această perioadă pe litoral, dar şi în alte zone ale ţării cu aflux mare de turişti

“Sunt suficiente forţe şi pot să vă spun că dintr-o primă evaluare, numai în ceea ce priveşte minivacanţa de 1 Mai, am estimat că vom avea pe litoral o prezenţă de aproximativ 40.000 de persoane, şi în Deltă – aproximativ 10.000 de persoane. Asta înseamnă că noi a trebuit să ne dimensionăm dispozitivul în aşa fel încât să acoperim acest aflux de turişti în această perioadă şi bineînţeles să identificăm care sunt zonele în care trebuie să acţionăm cu precădere în pregătirea sezonului estival”, a mai subliniat ministrul Carmen Dan.

sursa foto: news.ro

Comments

comments

Actual

(Video): Accident rutier cu 4 mașini implicate, pe podul de la Medgidia! Sunt 3 victime

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu puțină vreme, pe podul din localitatea Medgidia a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate patru autoturisme. La fața locului s-au deplasat rapid echipaje de intervenție pentru a acorda primul ajutor.

Potrivit serviciului de Ambulanță, în urma acestui accident au fost rănite trei persoane, respectiv: – un copil de 8 ani care are traumatism al membrului superior și inferior, un adult cu traumatism cranio cerebral și un altul cu traumatism cranio facial. Toți trei au fost transportați de urgență la spital.

Știre în curs de actualizare.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Constanța: A accidentat un bărbat pe trecerea de pietoni și a părăsit locul faptei

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul zilei de azi, la ora 12.25, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, din Constanţa, dinspre strada Mihai Viteazu către strada I.G.Duca, pe banda nr. 2.

La marcajul pietonal din zona intersecţiei cu strada Sabinelor, a surprins şi accidentat uşor un pieton, de 44 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din dreapta conducătorului auto.

După producerea accidentului,  șoferul a plecat de la faţa locului fără încuvinţarea organelor de poliţie, fiind depistat ulterior în trafic, în jurul orelor 13:05 pe str. Radu Calomfirescu. Nr. 17, de către o patrulă a Secţiei 1 Poliţie Constanţa.

La ora actuală, bărbatul este audiat de către polițiști.  În momentul producerii evenimentului rutier, șoferul – care deține permis de conducere – nu era băut.

Foto: Arhivă

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Iată ce puteți face la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

 

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii este una din cele mai atractive destinații de petrecere a timpului liber din Constanța. În intervalul 1 octombrie 2018 – 30 aprilie 2019, există un tarif comun de acces la Delfinariu, Microrezervație și Păsări Exotice și este următorul:

Adulți: 12 lei

Elevi/Studenți: 3 lei

Copii până la 7 ani: gratuit

Tarif de acces la reprezentațiile cu Lei de mare

Adulți: 20 lei
Copii (7-13 ani inclusiv): 5 lei
Copii până la 7 ani: gratuit

Tarif de acces la Acvariu: 

Adulți: 8 lei

Elevi/studenți: 2 lei

Copii până la 7 ani: gratuit

Tarif de acces la Planetariu:

Adulți: 4 lei

Elevi/studenți: 1 leu

Copiii sub 7 ani nu au acces

IATĂ PROGRAMUL DE FUNCȚIONARE DIN ACEASTĂ PERIOADĂ:

Programul de vizitare al Complexului Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța din blvd. Mamaia nr. 255 este urmatorul:
Program de vizitare luni – duminică între orele 09:00 – 17:00
Program emitere taxa acces luni – duminică între orele 09:00 – 16:30
Incepand cu data de 01.10.2018 programul de vizitare al sectiei Acvariu va fi următorul:
Program de vizitare luni – duminica între orele 09:30 – 16:30
Durata unei reprezentații la Delfinariu, Planetariu și Leii de mare durează aproximativ 20 de minute.

PROGRAMUL REPREZENTAȚIILOR ȘI DEMONSTRAȚIILOR

Delfinariu: Luni-Duminică: 11.00 și 15.00

Leii de mare: Luni-Duminică: 11.30 și 15.30

Planetariu: Luni-Duminică: 10:15, 11:45, 13:00, 14:15

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: