Conecteaza-te cu noi

Actual

8 români vor veni în seara asta din Italia, la bordul unei aeronave a Forţelor Aeriene Române

Published

on

O aeronavă de tip C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române efectuează vineri, 13 martie, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, un zbor pe ruta București – Roma – București, pentru readucerea în țară a opt cetățeni români din Republica Italiană.

Repatrierea cetățenilor români se realizează ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale. Persoanele repatriate sunt cetățeni români non-rezidenți în Italia, care se aflau acolo fie ca turiști, fie pentru urmarea unui tratament medical de urgență și care au fost afectați atât de plasarea în carantină a întregului teritoriu al Italiei, cât și de măsurile adoptate de către autoritățile române de suspendare a zborurilor și a curselor de transport rutier de persoane înspre și dinspre Italia.

Aceștia nu au avut alternativă reală de a-și continua șederea pe teritoriul Republicii Italiene.

Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală și având instalate camere speciale de izolare, este operată de un echipaj format din căpitan-comandorul Ianculescu Florin – comandantul aeronavei, locotenent-comandorul Motoroiu Daniel – pilot secund, maistrul militar Băltescu George-tehnic de bord și echipa medicală formată din locotenent-colonelul Tudose Dragoș – medic și plutonierul Stoian Mihai-asistent medical.

Advertisement

Transportul este realizat cu respectarea măsurilor pentru protecția personalului și a tehnicii, obligatorii în astfel de situații.

Cei opt cetățeni români vor fi preluați, la sosirea în țară, de către Direcția de Sănătate Publică și plasați în carantină într-o unitate din București, în conformitate cu măsurile adoptate de către autoritățile române pentru cetățenii care vin în România din Italia.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions