Actual
94 de agenți debutanți de poliție, încadrați la IPJ Constanța

Published
2 luni agoon

A fost o zi cu emoții la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, unde, începând cu data de 10 aprilie a.c., 94 de agenți de poliţie debutanți au fost încadraţi în funcții.
Cei 94 de agenți debutanți de poliție, promoția aprilie 2023 a Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr Câmpina”, au fost repartizați, în funcție de media obținută la absolvire, în structurile operative ale Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, în mediul urban și rural.
Polițiștii nou încadrați au fost prezentaţi personalului unităţii, au fost instruiţi cu privire la regulamentul interior şi activităţile pe care urmează să le desfăşoare în perioada imediat următoare, intrând în programul specific de tutelă, cu durata de 6 luni, în care îşi vor însuşi atribuţiile, sarcinile şi responsabilităţilor specifice pe care le vor avea de realizat.
”Șeful promoției aprilie 2023 a Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr Câmpina” este agent de poliție Cătăuță Bianca Doinița, din comuna Vulturu, județul Constanța, care a absolvit școala de poliție cu media 9,70.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Agent de poliție Cătăuță Bianca Doinița
Foto: IPJ Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!
