Conecteaza-te cu noi

Societate

A 14-a zi liberă pentru români! 1 iunie – sărbătoare națională!

Published

on

Astăzi, în plenul Camerei Deputaților a fost aprobată inițiativa legislativă care permite părinților să fie alături de copiii lor, pe data de 1 iunie. Așadar, ziua urmează a fi declarată sărbătoare legală și în acest fel va fi liberă pentru toți românii, indiferent că sunt sau nu părinți. De asemenea, tot în cursul zilei de azi s-a votat pentru creșterea valorii tichetului de masa până la valoarea de 15 lei. Această creştere era necesară deoarece valoarea actuală a tichetelor de masă nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz în condiţiile în care valoarea medie a unei mese este mult mai mare decât valoare acoperită de tichet. Nu în ultimul rând, nici unul dintre deputații prezenți la vot nu s-a împotrivit proiectului de lege care prevede conversia creditelor din franci elvețieni în lei, la cursul de la momentul îndatorării. Așadar, vor urma momente importante pe care le vom urmări cu interes. Informațiile au fost oferite imediat după ce ds-a finalizat procesul de vot, de către deputatul Aurelia Cristea. Iată zilele libere de până acum: Anul Nou: 1 – 2 ianuarie, Ziua Unirii: 24 ianuarie, Paștele: 2 zile libere, Ziua Internațională a Muncii: 1 mai, Rusaliile: 2 zile libere, Adormirea Maicii Domnului: 15 august, Sfântul Andrei: 30 noiembrie, Ziua Națională a României: 1 decembrie, Crăciunul: 25 – 26 decembrie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions