Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Societate

A crescut consumul de whisky în România

Published

on

În primele 8 luni ale anului în curs, în România, a crescut consumul de whisky cu 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar volumul a fost de 2.683.000 de litri. Datele au fost făcute publice prin intermediul unui comunicat Audit Retail Nielsen.

”România este într-o continuă dezvoltare atunci când vine vorba despre consumul de whisky. Dacă în anii anteriori, consumatorul era atras doar de branduri cunoscute, ultimii ani ne demonstrează că obiceiurile de consum s-au schimbat. Consumatorul român alocă mai mult timp în identificarea băuturii potrivite, se informează, participă la workshop-uri şi evenimente de specialitate”, arată un comunicat al Audit Retail Nielsen.

În materie de whisky premium, consumul de whisky single malt a înregistrat o creştere de două cifre comparativ cu anul precedent, datorită interesului crescut pentru acest tip de whisky, se arată în același document de presă .

“Anul 2019 a fost un an excelent pentru lumea whisky-ului. Aceste procente în creştere nu fac decât să ne demonstreze că românul a început să fie foarte atent cu alegerile pe care le face. Consumatorul român a învăţat, treptat, să treacă dincolo de numele unui brand şi să descopere aroma, gustul şi povestea dintr-un pahar. Anul acesta, în cadrul evenimentelor Single Malt Society, am fost plăcut surprins să descopăr un public numeros, dornic să intre mereu într-o dezbatere din care să afle cât mai multe despre acest tip de whisky. Sunt convins că anul 2020 ne va surpinde cu noi procente în creştere în materie de whisky. Totodată, anul 2020 va fi un an de referinţă pentru industria producătoare de whisky din România, datorită lansării primului single malt autohton.  Anul acesta au fost adăugate la maturare alte 250 de butoaie, ceea ce înseamnă un ritm susţinut al distilării şi atenţie sporită asupra calităţii, aspect de care am ţinut cont încă de la începutul întregului procesului de maturare”, spune Dragoş Mateescu, specialist Single Malt Society.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions