Conecteaza-te cu noi

Politica

A fost o campanie electorală total atipică! Dar haideți la vot!

Published

on

Așa cum bine se știe, pe data de 11 decembrie, adică peste numai câteva zile, vom participa la alegerile parlamentare, prilej cu care ne vom desemna deputații și senatorii pentru următorii 4 ani. Votul tuturor celor care au depășit vârsta de 18 ani și își doresc să se implice în viitorul țării este cât se poate de important. Spunem asta deoarece în lipsa unei participări masive la alegeri vom constata că nu a ieșit la alegeri cine ne-am fi dorit și nu s-a schimbat nimic. Mai rău este că după ziua scrutinului se vor găsi foarte multe persoane care nu au ieșit din casă pentru a-și exprima simpatia pentru o anumită formațiune politică. Și mulți dintre ei nu vor fi participat la vot dar nu vor putea decât să constate că decizia lor a fost una cât se poate de proastă. Despre aceste lucruri și despre multe altele legate de alegeri s-a vorbit în cursul zilei de astăzi la conferința de presă organizată de către PNL Constanța. Pentru început, participanții (George Muhscină, managerul de campanie al Partidului Național Liberal Constanța, și candidații: Ana Marcu, Lucia Varga, Robert Boroianu, Bodgan Huțucă, Vergil Chițac și George Niculescu) au dorit să mulțumească jurnaliștilor. ”Mulțumesc pentru că am simțit un parteneriat real al presei în această campanie electorală.”, a spus George Muhscină. El a mai precizat că a fost o campanie atipică și că liberalii au depus un efort substantial pe toate palierele. Tot el a mai spus că până acum se muncea într-un mod mercantil, dar acum oamenii s-au dus la viitori alegători cu mâinile goale. Și s-au simțit foarte bine deoarece au intrat în fiecare cartier, pe fiecare stradă, în toate casele în care s-a putut. ”Puterea schimbării stă în votul fiecăruia dintre noi!”, a spus Muhscină. Apoi, rând pe rând, candidații prezenți la întâlnirea cu presa au adresat câteva cuvinte. Nu a lispit mesajul de mulțumire către jurnaliști cum, de asemenea, nu a lispit nici îndemnul de a merge la vot. ”De prea multă vreme ne plângem de Parlament. Dacă ne pasă de Constanța, ieșim din case și votăm. Hotărâm astfel încotro va merge România”, a declarat Ana Marcu. Și cuvântul lui Vergil Chițac a atras atenția: ”Marea majoritate a profesorilor și-a făcut datoria. Marea majoritate a medicilor a ales să respecte jurământul lui Hipocrate. (..) Dar mersul țării trebuie schimbat prin schimbarea oamenilor. (..) Eu cred că țara are nevoie ca noi să ne facem datioria”, a spus Chițac. George Niculescu, în calitate de cel mai tânăr candidat, a precizat: ”Cel mai important mesaj este ca lumea să iasă la vot! Sunt cel mai tânăr candidat așa că invit tinerii să iasă la vot în număr mare!”, a spus Niculescu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions