Conecteaza-te cu noi

Politica

A înviat un minister mort de 14 ani! Turismul trebuie să-și revină!

Published

on

Am căutat prim memorie momentul în care ministerul Turismului, care a funcționat foarte bine preț de vreo 10 ani, a fost desființat. Nu am reușit să identific momentul. Din acest motiv, l-am sunat pe Dan Matei Agaton, fost ministru al Turismului prin anii 90. El ne-a spus că acest minister s-a desființat în anul 2003. Ce-i drept, ulterior a funcționat ca o ramură a ministerului Dezvoltării, apoi a devenit ANT dar nu a mai fost de sine stătător. Așadar, nu a mai avut nici cine știe ce fonduri pentru dezvoltare și nici o conducere adecvată. Au trecut 14 ani de când turismul românesc funcționează în dorul lelii. Nu știm în ce măsură va fi revigorat deoarece asta înseamnă oameni care să se dedice turismului. Și nu este suficient ca hotelierii din întreaga țară să-și continue activitatea de zi cu zi, ci că niște specialiști în domeniu să atragă turiști români și străini în toate colțurile țării. Că potențial, slavă Domnului, avem! Doar să știm ce putem face cu el pentru noi. Adică, în folosul nostru!

O fi bun Mircea Dobre?

Poate pentru mulți constănțeni numele lui Mircea Dobre nu este cunoscut. Poate că unii îi cunosc tatăl sau îl știu chiar pe el, dar mereu au făcut legătura între potențialul părintelui – patron al companiei de panificație ”Dobre și Fiii” dar și consilier PSD – și realizările fiului. Mass-media însă i-a urmărit activitatea și a scris despre momentele bune. Iată unul dintre ele, în vara acestui an: 28 iunie 2016: ”S-a votat!
Această lege a fost gândită și elaborată cu sprijinul celor de la Federația Patronatelor din Turismul Românesc și celor din alimentație publică, astfel încât toată lumea să beneficieze de pe urma introducerii impozitului specific.
Companiile din industria turismului vor avea parte de o concurență onestă, statul de mai mulți bani la buget, iar cetățenii de servicii mai bune. Le mulțumesc tuturor colegilor care au înțeles necesitatea introducerii impozitului specific unor activități și care și-au acordat votul pentru acest proiect de lege, cât și tuturor persoanelor care s-au implicat și ne-au fost alături în acest demers.” După câteva luni, deputatul Dobre posta din nou pe pagina sa de facebook: 20 septembrie 2016: ”Azi a fost ultimul vot pentru adoptarea proiectului de lege privind Impozitul Specific unor Alte Activități al cărui inițiator sunt. Vreau să mulțumesc tuturor partidelor și colegilor care au înțeles ce înseamnă turismul, să mulțumesc tuturor federațiilor patronale și asociațiilor de profil din turism pentru dezbaterile la care au participat și pentru susținerea acordată. Am convingerea că este o lege bună indiferent ce s-a spus în spațiul public de răuvoitori.”

Chiar s-a ocupat de turism

Advertisement

Noi nu suntem specialiști în turism pentru a putea despica firul în patru și a spune iată, ce mult bine a făcut. Dar am stat de vorba cu mai mulți hotelieri și toți au fost de acord că această lege va fi foarte bună. Ce va face însă în viitor este foarte greu de spus. Noi, ca și reprezentanți ai mass-media, putem doar să vă spunem că în ultima perioadă a scăzut numărul turiștilor străini care au venit spre litoral. Asta nu înseamnă că nu au fost mulți străini în Ardeal sau în Bucovina. Ca să nu vorbim despre Capitală. Așadar potențial foarte mare avem dar trebuie să fie direcționat foarte bine. Să vedem ce va face noul ministru al Turismului. Noi sperăm că va fi bine și că va ști să demonstreze că desființarea acestui minister a fost o palmă grea dată pe fața României. Vom putea să vă furnizăm multe informații spre toamnă, după viitorul sezon estival. Și suntem optimiști că vom avea rezultate spectaculoase.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions