Conecteaza-te cu noi

Actual

Accident de muncă la o firmă de produse textile!

Published

on

Probabil este greu de răspuns la un telefon atunci când deții o funcție de răspundere și ești sunat în urma faptului că în cadrul societății tale s-a produs un accident de muncă. Sau că puțin îți pasă de întrebările ce ți-ar putea fi adresate. Sau ești foarte ocupat și nu poți răspunde la tefon. Indiferent care ar fi explicația acestei tăceri din partea firmei Romtextil SA, vă voi spune ce anume s-a întîmplat. Aseară, pe la ora 20.00, la secția producție a societății a avut loc un accident de muncă. Acesta s-a soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui mecanic. Iată ce spune ITM Constanța vizavi de cele întâmplate: ”In data de 14.02.2017 ora 20 la SC ROMTEXTIL SA – SECTIA PRODUCTIE a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporara a capacitatii de munca a unui lucrator. Numele si prenumele: TAMPU MARIN. Meseria: MECANIC. Varsta: 49 ani. Cum s-a produs accidentul? In timpul verificarii curelelor de la razboiul de tesut, fara a scoate utilajul de sub tensiune, lucratorul s-a accidentat la mana stanga. Accidentul este in curs de cercetare de catre o comisie numita de catre SC ROMTEXTIL SA, in conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificarile si completarile ulterioare. Dupa finalizarea cercetarii dosarul de cercetare intocmit de comisia numita de catre angajator va fi inaintat pentru verificare si avizare la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta, care va analiza dosarul, il va aviza  sau in cazul in care  se constata ca cercetarea nu a fost efectuata corespunzator, va dispune in scris masuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare si/sau completarea dosarului, dupa caz.” Am dorit să aflăm care este starea muncitorului accidentat și cum anume s-au întâmplat lucrurile. Am vorbit cu două sau trei secretare (după voce nu am realizat dacă sunt două sau trei) și mi-au sapus că îmi vor face legătura cu administratorul societății, Marius Grigorie. Telefonul a sunat și a tot sunat, însă nimeni nu a răspuns la capătul celălalt al firului. După alte telefoane date, mi-a fost făcută legătura telefonică cu directorul societății. Zadarnic, însă. Mi s-a recomandat să revin. Am revenit. Inutil! După ultimul telefon mi s-a spus, din nou, să revin. Dar am preferat să apelez la internet pentru a afla mai multe detalii despre această societate.

Cu ce se ocupă Romtextil?

Societatea a fost înființată în anul 1993 în Constanta – România. Ea produce Saci Polipropilena ,Saci de Polietilena, Big-bag, Panza Big-Bag, Panza Saci Polipropilena, Fir Mutifilament, Chinga pentru Big-Bag,Siret si Fire din Polipropilena. Romtextil SA, cu 4 linii de productie si cu un personal de 420 de oameni care au o experienta de peste 20 de ani in domeniu, produc intr-o hala de 20000m2 si a ajuns la o capacitate de productie de peste 1000 t.polipropilena procesata pe luna. In fiecare an, ca o recunoastere a activitatii depuse, Camera de Comert a Romaniei a situat SC Romtextil pe primul loc in topul firmelor de profil din tara.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions