Conecteaza-te cu noi

Actual

Accident GRAV la ieşirea din Medgidia! Sunt mai multe victime

Published

on

În urmă cu puţină vreme, la ieşirea din Medgidia a avut loc un grav eveniment rutier în care au fost implicate mai multe maşini, respectiv un autoturism, un autotren, o autoutilitară şi o căruţă.

Potrivit primelor informaţii,  în urma accidentului au rezultat 5 victime,  dintre care una era încarcerată.

Biroul de presă al ISU Constanţa, prin Anca Chiriţă, a precizat că la accidentul rutier intervin pompierii Detașamentului Medgidia cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanţă smurd B.

“Din primele informații persoana rămasă încarcerată ar fi fost extrasă, este conştientă şi colaborantă”, a precizat Anca Chiriţă.

Advertisement

Update: Potrivit IPJ Constanţa, accidentul s-a produs din cauza nepăstrării distanţei. Se pare că sunt 3 persoane rănite.

Update2: Potrivit Serviciului de Ambulanţă, accidentul a avut loc la ora 10.15, pe DJ 381, între localităţile Medgidia şi Valea Dacilor.  La faţa locului au fost alocate două echipaje B2 SAJ din substaţia Medgidia şi B SMURD Medgidia. De asemenea, şi elicopterul a fost direcţionat la locul accidentului.

Echipajele ajunse la locul solicitării a identificat 5 victime, respectiv: şoferul autotrenului, care a făcut un atac de panică dar a refuzat transportul la spital; O altă victimă de sex masculin, cu contuzie membru inferior drept–B2 SAJ – de asemenea a refuzat transportul la spital.

O victimă de sex masculin,  în vârstă de aproximativ 30 de ani, conştientă, cu traumatism cranio cerebral închis, a fost transportată la Spitalul din Medgidia. Tot acolo a ajuns un alt bărbat, conştient, cu traumatism cranio cerebral închis şi traumatism al membrelor inferioare.

Un tânăr în vârstă de aproximativ 17 ani, care fusese încarcerat, a fost transportat cu elicopterul la Spitalul judeţean din Constanţa, cu traumatism cranio cerebral şi traumatism toracoabdominal.

Advertisement

În ceea ce îl priveşte pe căruţaş, acesta este conştient şi a refuzat atât asistenţa medicală, cât şi transportul.

Ştire în curs de actualizare.

Update3: Iată cum s-a produs acest eveniment rutier, potrivit IPJ Constanța.

Astăzi, în jurul orei 10.15, un bărbat de 29 de ani a condus o autoutilitară pe DJ 381, dinspre localitatea Valea Dacilor către municipiul Medgidia, iar la km 31+500 m, pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare, a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism, care ar fi redus viteza, dat fiind faptul că în fața sa se deplasa un vehicul cu tracțiune animală.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat de sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (autotren+semiremorcă), care se deplasa regulamentar dinspre Medgidia către localitatea Valea Dacilor. Autoturismul a ricoșat în atelajul-hipo.

Advertisement

În urma accidentului, a rezulatat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto (autoutilitară și autoturism), precum și a unui pasager din al doilea autoturism.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions