Conecteaza-te cu noi

Actual

Accident rutier MORTAL în municipiul Constanța

Published

on

O persoană și-a pierdut viața în această seară, în urma unui grav accident rutier care a avut loc pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța.

Un bărbat a rămas încarcerat și inconștient după ce a intrat a într-un copac cu autoturismul pe care îl conducea.

Se pare că a fost o coliziune între două autoturisme. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de intervenție, respectiv salvatorii Detașamentului Fripis cu Descarcerarea, Detașamentul Port cu o ambulanță SMURD B2 și Detașamentul Palas cu o ambulanță SMURD C.

Zeci de minute, bărbatul a fost resuscitat în ambulanța SMURD. Din păcate, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

Advertisement

Update: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța

În această seară, 7 aprilie, în jurul orei 20.05, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța.

La fața locului, conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați.

În urma impactului, unul dintre vehicule a fost proiectat într-un copac, rezultând decesul unuia dintre conducătorii auto, de 44 de ani.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Advertisement

Cel de-al doile conducător auto are 20 de ani.

Știre în curs de actualizare.

Foto: Ziua de Constanța

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions