Connect with us

Actual

Accident rutier MORTAL pe Autostrada A4 Ovidiu – Agigea

Published

on

În cursul acestei seri, 31 august, la km 16 al Autostrăzii A4 Ovidiu – Agigea, pe sensul de mers spre Ovidiu, a avut loc un grav accident rutier între un TIR și un autoturism.

Potrivit ISU Constanța, o victimă este înacarcerată. La fața locului intervin o autospecială de stingere cu apă și spumă, un SMURD și două ambulanțe SAJ.

Update: Un autoturism BMW, cu numere de Brăila, a intrat într-un TIR, pe care l-a lovit violent în partea din spate.

Surse oficiale din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța au precizat că victima încarcerată, prinsă sub autocamion, avea leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată.

Știre în curs de actualizare.

Foto: ISU Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!