Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiune a polițiștilor în localitatea Băneasa. Zeci de persoane au fost legitimate

Published

on

La data de 10 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, Serviciului Acțiuni Speciale și cei ai Secției 8 Rurală Băneasa au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în localitatea Băneasa.

Au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și au fost controlate aproximativ 60 de autovehicule, precum și 10 unități comerciale.

”În urma acțiunilor, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.000 de lei, dintre care 11 pentru abateri la regimul rutier și 2 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 2 permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au retras un certificat de înmatriculare.

Advertisement

În activități au fost angrenați jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța.

Foto: Ilustrativ

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions