Conecteaza-te cu noi

Administratie

Acțiune anulată. Juriștii lui Chițac n-au fost în stare să facă o cerere KLUMEA

Published

on

Avem încă o dovadă administrația Chițac își dovedește din nou incompetența. Concret, primarul Constanței a pierdut o primă bătălie în instanță în tentativa sa de a recupera prejudiciile din dosarul retrocedărilor. La începutul acestei luni edilul Constanței trâmbița pe Facebook că a deschis acțiuni în instanță pentru „recuperarea a peste 20 de milioane de euro de la cei care au retrocedat orașul bucată cu bucată.“ Acțiunea lui Chițac și a echipei sale de juriști de la Primărie a fost atât de „bine“ pregătită, încât la scurt timp după inițierea acțiunii, instanța a decis anularea cererii prin care mulți pârâți, în frunte cu Radu Mazăre, au fost chemați în judecată.

„Complet: Fond civil 16

Tip solutie: Anulează cererea

Solutia pe scurt: În temeiul art. 200 alin. 4 Cod procedură civilă, anulează cererea formulată de către reclamanta UAT MUNICIPIUL CONSTANTA PRIN PRIMAR. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor, prin mijlocirea grefei instantei azi 20.04.2021.

Advertisement

Document: Încheiere anulare cerere“, se arată în minuta instanței.

Cu alte cuvinte, juriștii Primăriei nu au fost în stare să facă o simplă cerere de chemare în judecată din simple motive, care sunt trecute la articolele 194 – 197 din Codul de Procedură Civilă. Practic, Primăria Constanța fie a greșit datele de identificare ale părților (nume, domiciliu, codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală) ori nu a achitat taxa de timbru sau dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii.

În dosarul retrocedărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus desfiinţarea totală sau parţială a mai multor dispoziţii emise, dar și restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor cercetate în cadrul acestui dosar, în sensul revenirii unor terenuri în domeniul public ori privat al Primăriei Constanţa. Numai că, cele mai multe dintre aceste imobile retrocedate ilegal de Mazăre și gașca sa nu mai pot fi recuperate pentru că au fost vândute și revândute. Astfel, Chițac a deschis procesele astea împotriva unor beneficiari pentru care nu s-au anulat actele de retrocedare. Practic, terenurile au fost vândute unor cumpărători de bună credință, iar imobilele nu mai pot fi recuperate. În aceste condiții, actuala conducere a Primăriei încearcă în instanță să obțină despăgubiri financiare. Numai că, după cum se vede, acțiunea lui Chițac a început prost, pentru că juriștii Primăriei nu au fost în stare să facă o simplă cerere de chemare în judecată.

Despre incompetența administrației Chițac a Ordinea.ro a notat deunăzi că juriștii Primăriei sunt praf după ce Instituția Prefectului a cerut Consiliului Local al Municipiului Constanța să revoce trei hotărâri adoptate cu încălcarea legii la finalul lunii februarie. În primul caz, este vorba de hotărârea prin care s-a aprobat darea în folosință gratuită către Registrul Auto Român a unui teren al orașului, iar în celelalte două cazuri se referă la solicitările adresate Guvernului de a aproba transferul lacului Tăbăcărie și al Portului Turistic Tomis, din domeniul public al statului, în proprietatea publică a Municipiului Constanța. Mai multe amănunte puteți citi aici: https://www.ordinea.ro/afacerea-belina-lui-chitac-notificata-ca-ilegala-de-institutia-prefectului-juristii-primariei-sunt-praf/

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions