Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiunea ”Blocada” în municipiul Constanța. Vezi ce nereguli au constatat polițiștii

Published

on

politia constanta

La data de 3 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat activități în cadrul acțiunii ”Blocada”, pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane, au fost verificate aproximativ 40 de vehicule și 60  de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, piețe și parcuri.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 16 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 1 la Legea 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste17.000 de lei.

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni.

Astfel, la data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 19.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe șoseaua Mangaliei.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cu ocazia efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost găsit un plic ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.

În cauză urmează a fi sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 00.05, polițiștii au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Medeea, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions