Conecteaza-te cu noi

Actual

Șoferi de autocisterne care alimentau benzinării din Constanța, prinși în flagrant în timp ce furau motorină

Published

on

tir

Ieri, 3 noiembrie, polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța – Biroul Județean Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au depistat în flagrant 4 persoane care au sustras motorină din autocisternele ce alimentau mai multe benzinării din municipiul Constanța și județele Ilfov și Ialomița.

”În urma cercetărilor efectuate în dosar a rezultat că cei patru bărbați, conducători auto ai cisternelor cu combustibilul, ar fi sustras cantități din motorina pe care o transportau.

În acest scop, ar fi montat anumite dispozitive cu ajutorul cărora s-ar fi afișat valori mai mici la vanele de descărcare din benzinării.

Persoanele în cauză și-ar fi însușit astfel surplusul de combustibil, pe care l-ar fi ulterior l-ar fi valorificat.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

La data de 3 noiembrie a.c., cei patru șoferi, precum și o a cincea persoană, care ar fi cumpărat motorina sustrasă, au fost prinși în flagrant.

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 1.000 de litri motorină, 5 telefoane mobile, o pompă de combustibil și suma de aproximativ 4.000 de lei.

Unul dintre conducătorii auto a fost reținut, pentru 24 de ore.

La data de 3 noiembrie a.c., acesta a fost prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

Față de celelalte 4 persoane, instanța de judecată a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi București, Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, precum și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Constanța și Ialomița.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Sursa foto: IPJ Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions