Connect with us

Exclusiv

Adina Florea, procurorul care i-a rupt aripile baronului PSD Nicolae Matei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Desemnarea Adinei Florea pentru șefia DNA este o veste rea. Este o veste rea pentru corupți. Însă este o speranță pentru cei care, cel puțin la Constanța, mor cu dreptatea în mână, striviți de un sistem de justiție clientelar.

Am scris în repetate rânduri în Ordinea.Ro despre rechizitoriul pe care Adina Florea i l-a făcut fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. O facem și acum, având convingerea că atitudinea fermă a procurorului constănțean propus pentru șefia DNA trebuie cunoscută de opinia publică. Se întâmpla în anul 2012. Era o vreme în care Nicolae Matei se autoproclama ”Împăratul de Năvodari” și conducea cu mână de fier, ba chiar prin teroare, o comunitate lipsită de resortul moral de a i se opune. În același an, aflat în culmea gloriei pe care și-o cumpăra plătind regește presa, individul reușise să naționalizeze Tabăra de Copii și să i-o dea pe tavă cumnatului său fără forme legale, Isidor Gurgu, care a devalizat-o la stadiul la care se află în prezent. De asemenea, inventase o taxă fiscală fără egal în lume, de două milioane de euro, în dauna societății Somaco Construct SRL, deținută de omul de afaceri Grigore Comănescu. Deloc întâmplător, unul din administratorii SC Somaco era Iurin Pancencu, omul care îndrăznise să-l confrunte pe Matei, candidând împotriva sa pentru funcția de primar, din partea PNL, în anul 2012. O asemenea îndrăzneală trebuia pedepsită.

Bucurându-se de o protecție uriașă, pe care, în parte, o mai are chiar și în clipa de față, lui Matei nici nu-i trecea prin cap că ar putea vreodată să răspundă pentru faptele sale. Cu toate acestea, în anul 2012, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa, de către procurorul Adina Florea, iar într-un alt dosar a fost arestat preventiv, întrucât încercase să dea mită două terenuri retrocedate fraudulos în conivență cu mafia din justiție, pentru a-și cumpăra protecția. Buboiul de infracțiuni de la tabăra de copii a fost spart de Adina Florea.

Nicolae Matei, alături de un amic politic, fostul senator Puiu Hașotti, în anii de glorie

Florea a pornit de la observația aparent banală că sora împăratului vindea pe bandă rulantă terenuri care se aflau în perimetrul Taberei de Copii de la Năvodari. Tranzacțiile imobiliare erau încheiate la un birou notarial din Ovidiu, iar prețurile declarate erau nefiresc de mici. De aici s-a născut suspiciunea de evaziune fiscală. Procurorul de caz a săpat mai adânc, descoperind fapte extrem de grave. Așa a instrumentat un întreg circuit infracțional, prin care Nicolae Matei aprobase cererea propriei firme de a i se atesta dreptul de proprietate asupra unui teren din incinta Taberei de Copii, în suprafață de 6,2 hectare, la care nu avea dreptul legal. Firma în cauză se numește Legmas SA. Aceasta avea un drept pur ipotetic asupra unui teren de 6,2 hectare, dar nu în zona turistică a orașului, ci pe celălalt mal al Canalului, în vecinătatea fabricii Legmas (fostă IMAIA). Având pixul de primar și tot interesul, Matei a iscălit o hârtie pe care directorul său a dus-o la Ministerul Agriculturii. Ministru în funcție era atunci Dacian Cioloș, care a și semnat certificatul de atestare a dreptului de proprietate prin care Legmas SA primea terenul din incinta Taberei de Copii. Adina Florea a instituit sechestru asigurător pe terenurile furate. Cum la un calcul sumar, prejudiciul depășea valoarea de un milion de euro, dosarul a fost declinat Direcției Naționale Anticorupție, fiind preluat în lucru de procurorul Andrei Bodean. Acesta a extins urmărirea și asupra modului în care terenul de 58 de hecare și un număr de 298 de clădiri din Tabăra de Copii au fost naționalizate mascat prin inventarierea ilegală în domeniul privat al Orașului Năvodari, fiind apoi aduse ca aport în capitalul social al unei societăți controlate de Isidor Gurgu. Anul trecut, Matei a fost trimis în judecată în dosarul Taberei.

Download (PDF, 8.66MB)

Trebuie să mai spunem că, de-a lungul timpului, Adina Florea a mai instrumentat dosare ale unor grei din politică, fiind criticată extrem de agresiv de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre (vezi AICI), la rândul său vizat în aceste anchete.

PS: Andrei Bodean, procurorul care a finalizat dosarul început de Adina Florea, este în momentul de față singurul candidat înscris pentru șefia DNA Constanța. După cum spuneam, sunt vești proaste… pentru corupți.

Comments

comments

Exclusiv

Mușamalizarea cazului Sibioara. Apelul tardiv al fostului prefect Albu a făcut ravagii

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Vi-l mai amintiți pe fostul prefect Ioan Albu, personajul care s-a făcut de râs, anul trecut, de ziua Constanței, silabisind un mesaj plin de platitudini cu o voce de elev submediocru? Deși s-a evaporat din spațiul public, o neglijență a sa tocmai a făcut ravagii. Albu a uitat, în primăvara anului trecut, să depună un apel în termenul legal, la un proces cu o miză uriașă. Între timp, procesul respectiv s-a încheiat, acțiunea fiind respinsă definitiv. Din cauza neglijenței fostului prefect, Tribunalul Constanța nu a mai analizat dovezi ce atestă că cea mai bună carieră de piatră din Dobrogea a fost retrocedată fraudulos.

4 milioane de euro

Ne-am referit mai sus la cariera de piatră de la Sibioara. Aceasta conține un tip de granit ideal pentru construcția de diguri marine. Exploatarea filonului extrem de valoros a început în anul 1965 și a continuat după revoluție. În 2005, părțile sociale ale companiei licențiate să exploateze cariera, pe numele ei SC Somaco Construct SRL Constanța, au fost cumpărate, cu patru milioane de euro, de o firmă a omului de afaceri Grigore Comănescu. În timp ce investitorul își vedea liniștit de treabă, două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti au deschis un proces împotriva Comisiei Locale Lumina de stabilire a dreptului de proprietate asupra pământului. Clientele lui Hașotti au cerut retrocedarea unui teren de 20 de hectare, care se suprapunea taman peste cariera de piatră. Cumpărătorul carierei nu a fost citat în proces, că pe atunci se purtau astfel de golănii.

Prestația unei judecătoare acuzată de șpagă

Bătrânele au susținut că terenul a aparținut bunicului lor, Nicolae Tudorancea. ”Autorul nostru a plătit taxe pentru teren până în 1951” afirmau ele. În realitate, Tudorancea era decedat din 1942, iar actele care arătau că a avut terenul în proprietate datau din perioada 1894 – 1938. Legea spunea că dovada dreptului se face cu acte ulterioare anului 1945. Cu toate acestea, o judecătoare controversată, pe numele ei Corina Eugenia Jianu, le-a recunoscut bătrânelor calitatea de persoane îndreptățite la retrocedare. Peste ani, Jianu avea să fie dată afară din magistratură și trimisă în judecată sub acuzația că i-a vândut hotărâri de retrocedare, pe șpagă, fostului primar penal din Năvodari, Nicolae Matei. În procesul referitor la retrocedarea de la Sibioara, Jianu nu a autorizat totuși restituirea terenului pe amplasamentul carierei, motivând că acesta este afectat unei utilități publice. Într-adevăr, terenul era oprit de la retrocedare. Dar nu din cauza unei utilități publice, așa cum a motivat judecătoarea inculpată acum pentru șpagă, ci din cauza unei interdicții exprese cuprinse în articolul 4 din Legea 1/2000.

Hașotti, un mincinos ordinar

Cu gând să pună laba pe cariera de 4 milioane de euro, ”moștenitoarele” au declarat recurs. Calea de atac s-a judecat într-un singur termen, tot în 2008.  Avocatul lor, Ionel Hașotti, a mințit golănește în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră” pe terenul revendicat. De asemenea, a mințit că terenul nu este oprit de la retrocedare. Această minciună ordinară a fost dovedită… cu vorbe. În acest sens, Hașotti a precizat că în aceeași solă cadastrală s-au mai retrocedat și alte terenuri, astfel că nu se poate susține interdicția de retrocedare. În realitate, sola cuprindea terenuri miniere care nu s-au mai retrocedat, fiind oprite prin lege de la această procedură, dar și terenuri agricole, care au fost retrocedate legal. În loc să dispună o cercetare pentru a se lămuri aceste aspecte, magistrații de la Tribunalul Constanța au făcut deducții. Ei au analizat dacă terenul în litigiu aparține sau nu domeniului public, potrivit prevederilor Legii 213/1998.

Un argument construit pe o ipoteză falsă

Într-adevăr domeniul public este exceptat de la retrocedare. Dar nu este singurul în această situație. Ca dovadă, o altă lege în materie, respectiv Legea 10/2001, interzice și retrocedarea trenurilor de sub blocuri, fabrici și uzine, terenuri care nu au fost niciodată în domeniul public. Prin urmare, nu doar domeniul public era oprit de la retrocedare. În consecință, ipoteza era falsă. În realitate, articolul 4 din Legea 1/2000 interzice retrocedarea terenurilor ”pe care se desfășoară activități miniere de exploatare”, fără nicio referire la domeniul public. Or, din acest punct de vedere, instanța nu trebuia să verifice dacă terenul aparține domeniului public, potrivit Legii 213/1998, ci dacă există exploatarea minieră, exact în ipoteza prevăzută de art. 4 din Legea 1/2000. În acest caz, dovada era licența minieră.

O deducție infantilă

Pe de altă parte, chiar dacă s-a făcut într-o ipoteză falsă, verificarea apartenenței terenului la domeniul public s-a făcut printr-o deducție infantilă, în mod evident eronată pentru oricine a învățat manualul de logică de clasa a IX-a. Instanța a apreciat că terenul nu aparține domeniului public, deoarece nu a fost inventariat în domeniul public. Un fel de a spune, de exemplu, că cineva nu este întreg la minte, deoarece nu are o adeverință care să ateste că este întreg la minte. Legea 213/1998 obligă autoritățile publice să inventarieze bunurile statului. Vorbim de bunuri care sunt ale statului prin Constituție (apele, plajele, resursele naturale etc.) sau prin legi speciale. Dacă, de exemplu, un lac nu este inventariat, nu înseamnă că nu aparține statului. Înseamnă doar că autoritățile care aveau obligația să-l inventarieze nu și-au făcut treaba.

Acțiunea prefectului pentru anularea titlului de proprietate

Retrocedarea dispusă în 2008 s-a concretizat abia în 2016. Atunci clienții lui Ionel Hașotti au primit un titlu de proprietate pentru terenul la care nu aveau dreptul, pentru că nu l-au dovedit, și care nici nu se putea retroceda, fiind exceptat prin lege de la restituire. În același an, însă, prefectul județului Constanța a atacat titlul de proprietate în justiție. El a cerut constatarea nulității absolute a actului, motivat pe de o parte de încălcarea Legii 1/2000, iar pe de altă parte de faptul că reconstituirea s-a făcut în favoarea unor persoane care nu erau îndreptățite. Prefectul a susținut că beneficiarii nu aveau dreptul să primească terenul, pe de o parte pentru că nu au prezentat acte ulterioare anului 1945, iar pe de altă parte pentru că s-a realizat o dublă reconstituire a dreptului de proprietate, același teren fiind retrocedat și în proceduri mai vechi, din anii 90. În proces s-au mai alăturat Somaco Construct SRL, Comisia Județeană de Fond funciar, Comisia Locală Lumina și primarul din Lumina, cu toții cerând anularea titlului de proprietate.

Bomba de la Arhive

După promovarea acțiunii, prefectul a cerut Arhivelor Naționale să lămurească situația patrimonială a lui Nicolae Tudorancea. Cererea era mai mult decât firească, în contextul în care chiar ziarul nostru a publicat, în urma unei documentări proprii la Arhive, acte ce atestau că familia Tudorancea figura în tabelele cu cei mai săraci țărani din Sibioara întocmite după al doilea război mondial. În 1946, la reforma agrară, Maria Tudorancea, soția supraviețuitoare a lui Nicolae Tudorancea, a primit un hectar de pământ de la stat, pentru subzistență. De asemenea, alți doi urmași ai lui Nicolae Tudorancea au fost propuși la împroprietărire în cadrul reformei agrare, în rând cu țăranii foarte săraci din Sibioara. La cererea prefectului, Arhivele Naționale au trimis un act din 1941, așadar din timpul vieții lui Nicolae Tudorancea, care atestă că acesta deținea doar 10 hectare de teren agricol. Un al doilea act furnizat de Arhivele Naționale atesta că statul a naționalizat în 1953 doar 8 hectare lăsate în părăsire după decesul lui Nicolae Tudorancea.

Albu ajunge prefect. Juriștii se culcă pe-o ureche bleagă

În mod normal, procesul trebuia să evolueze spre anularea titlului de proprietate. De la un punct însă, mai exact de la numirea lui Albu în capul Prefecturii, instituția s-a culcat pe-o ureche bleagă. Juriștii Prefecturii nu s-au mai prezentat la termenele de judecată, limitându-se să trimită doar precizări contradictorii și lipsite de esență. La un moment dat, instituția a trimis o notă prin care renunța la aspectul privind încălcarea articolului 4 din Legea 1/2000. Ulterior, Prefectura a revenit cu altă notă în care a precizat că nu renunță la acest articol. Această conduită nesigură, stârnită din nimic, nu a produs consecințe, dar a semănat suspiciune.  

Legea violată de magistrați, violată rămâne

Procesul s-a soluționat pe fond pe 5 martie 2018. Instanța de la Judecătorie a respins acțiunea, pe baza unor argumente vulnerabile și atacabile.

Din capul locului, judecătorul fondului a stabilit că nu mai poate examina încălcarea evidentă a articolului 4 din Legea 1/2000 și nici faptul la fel de evident că bătrânele reprezentate de Hașotti nu fac dovada dreptului cu acte ulterioare anului 1945. El a opinat că aceste aspecte au fost dezlegate în procesul din 2008 și nu mai pot fi puse în discuție, pentru că s-ar încălca chestiuni de principiu, în speță puterea de lucru judecat și securitatea raporturilor juridice. Principiul potrivit căruia actele care încalcă legea sunt lovite de nulitate a fost legat fedeleș. Dar chiar și în această logică, se putea afirma doar că lipsa actelor ulterioare anului 1945 a fost mușamalizată cu putere de lucru judecat de actuala inculpată Jianu. Nu însă și încălcarea articolului 4 din Legea 1/2000. Am arătat mai sus că, în acest caz, legea a fost violată prin omisiune. Magistrații care au soluționat atunci cazul au analizat dacă terenul aparține domeniului public potrivit Legii 213/1998, și nu, așa cum era just, dacă este afectat activității de exploatare minieră, în ipoteza prevăzută de articolul 4 din Legea 1/2000. 

Ultimul front: dubla retrocedare

După ce s-a spălat pe mâini în chestiunile de mai sus, judecătorul fondului a trecut la ultimul aspect al problemei: dubla retrocedare. De altfel, la termenul la care s-a dezbătut cauza, avocatul comisiei Locale Lumina arătase rațiunea pentru care acest aspect nu putea fi acoperit de nicio putere de lucru judecat, fiind obligatorie examinarea sa. ”În istoricul acestui litigiu, pentru prima dată se pune în discuție dubla reconstituire a dreptului de proprietate” – a spus acesta.

60 de hectare, retrocedate în 3 localități

Ipoteza inițială reliefată de prefect era aceea că:

 ”Numitul Tudorancea Nicolae a decedat în data de 14 aprilie 1942 (…). Din evidențele matricolei (impozit agricol) rezultă că în perioada 1947-1948 moștenitorii lui Tudorancea Nicolae dețineau o suprafață de 25 de hectare din care 15 izlaz și 10 arabil, suprafață care nu era partajată ci deținută în indiviziune de către toți moștenitorii. La momentul în care a intervenit Decretul de expropriere 308/1953, autorul Tudorancea Nicolae nefiind în viață, nu a putut fi expropriat, iar moștenitorii acestuia au fost expropriați în nume propriu, dar și cu bunurile moștenite de la acesta”.

În acțiunea sa, prefectul susținea că moștenitorii lui Nicolae Tudorancea, incluzând aici și clienții lui Hașotti, ar fi retrocedat 50 de hectare de la stat, adică dublu. Situația a fost verificată de judecătorul fondului, care a pus cap la cap titlurile de proprietate. În realitate este vorba de o suprafață și mai mare, de 59,35 de hectare, retrocedată pe raza a trei localități: 8 hectare la Săcele, 10,15 hectare la Mihail Kogălniceanu și 41,20 de hectare la Sibioara (38 de hectare în natură și 3,20 hectare despăgubiri).

Un hectar de la reforma agrară de subzistență, rătăcit în moștenire

Judecătorul fondului a respins însă susținerile prefectului, pe baza mai multor analize, prea tehnice ca să le reproducem cu totul. Însă, cel puțin câteva aspecte erau, așa cum am arătat mai sus, vulnerabile și ca atare atacabile. Astfel, judecătorul a comparat terenurile înscrise în partida ”Moștenitori N. Tudorancea”, de 25 de hectare, cu cele înscrise pe numele moștenitorilor, în suprafață de 26 de hectare. Nu bat suprafețele, nu bat funcțiunile, a sugerat judecătorul respingând ideea că terenurile înscrise pe numele urmașilor lui Tudorancea sunt tocmai terenurile moștenite de la acesta. Era o diferență de un hectar, așa cum am arătat. Ei bine, instanța nu a ținut cont de faptul că soția lui Nicolae Tudorancea, Maria, luată în calcul în acest bilanț teritorial, primise singura ei proprietate, de un hectar, de la stat, în 1946, la reforma agrară. Actul de împroprietărire era la dosar. Or acest teren de un hectar provenit din reforma agrară nu trebuia amestecat în bilanțul moștenirii. Iar scăzându-l, se vădea că suprafețele erau perfect identice, de 25 de hectare.

Actele care atestă că Tudorancea a vândut 5 hectare

În al doilea rând, judecătorul fondului nu s-a întrebat niciodată de ce clienții lui Hașotti au retrocedat 20 de hectare de izlaz, dacă în registrul agricol moștenirea colectivă de familie era de 15 hectare de izlaz.

În al treilea rând,  la dosar erau dovezi care atestau împrejurările exacte în care Tudorancea, în timpul vieții, a înstrăinat 5 hectare din lotul de izlaz, care avea inițial 20 de hectare. Terenul islaz este tocmai lotul 7/1894 retrocedat pe de-a întregul de clienții lui Ionel Hașotti în anul 2008, în perimetrul actualei cariere de piatră. Însă în anul 1935 Tudorancea a vândut 5 hectare din lotul de islaz către fiica sa Paraschiva Cangea – fapt dovedit cu martori într-un dosar de retrocedare din anii 90. În anul 1938, s-a încheiat și un contract în acest sens, fapt dovedit cu transcriptul actului provizoriu furnizat de Arhivele Naționale. Acest circuit este susținut de registrul agricol, în care moștenirea lui Nicolae Tudorancea era de 15 hectare izlaz, iar nu de 20, cât au retrocedat clienții lui Hașoti.

Împachetări pe baza unor falsuri ordinare

Judecătorul fondului a opus acestor dovezi un certificat eliberat de Primăria Sibioara în anul 1938, în care se adeverea că, la acel moment, Nicolae Tudorancea avea în proprietate întregul lot de 20 de hectare de izlaz. Dar nu cumva această adeverință a fost emisă tocmai pentru a se încheia actul de vânzare cu Paraschiva Cangea, din anul 1938? Aspectul nu a mai fost verificat și lămurit de judecător, care a găsit la dosar alte două ”dovezi” mai recente care contrazic și actul de vânzare din 1938 și registrul agricol. ”Există la dosar două notificări formulate prin intermediul avocaților Călin Dinescu și Pascu Done de către moștenitorii autorului Tudorancea Nicolae în care se menționează terenul în suprafață de 20 ha, iar în ultima dintre acestea se face referire la datele de 3 iulie 1947 și 12 iulie 1947 (filele nr. 235-236, vol.II)” – a motivat judecătorul. De altfel, spre notificările din 1947 arătase cu degetul și avocatul Hașotti, la judecarea procesului, pe 19 ianuarie 2018: ”Dacă se uită pe notificările făcute după război, toți moștenitorii lui Tudorancea îi notificau pe toți moștenitorii lui Ciuceanu, vecinii lor, să nu facă nimic fără ei pentru că constituirea are loc în 1965. Atunci, dacă Cangea Paraschiva, deși primise 5 ha de la tatăl său, nu avea dreptul, pentru ce s-a trecut în notificare?”.

Reguli gramaticale din 53, aplicate premonitoriu în 47

În realitate, notificările sunt două hârtii pe care le poate face oricine cu o mașină de scris. Nu au date de autentificare, nu au ștampile, nu emană de la o instituție a statului, nu au corespondent la Arhivele Naționale, așa cum se preciza într-o adresă a acestei instituții, care, la vremea ei, a determinat ca așa-zisele notificări să nu fie utilizate în procesul de retrocedare din 2008. Mai mult, sunt scrise cu î din i în interiorul cuvintelor, deși această regulă gramaticală nu era în uz în 1947, urmând să fie introdusă abia în 1953. Din prima notificare reiese că Elena Tudorancea, nora lui Nicolae Tudorancea, avea o fiică Maria. În registrul familiilor din Sibioara, așa cum s-a păstrat la Arhivele Naționale, pe fiică o chema Alexandrina. De asemenea, reiese că fiul ei cel mare era minor, deși potrivit registrului era major.

Artiști în falsuri: cazul Kogălniceanu

 

Hârtiile cam bizare au fost aduse de acasă de Elena Mitrofan, clienta lui Hașotti. Or bătrâna a mai produs un înscris cu aparență de fals într-un proces de retrocedare a unui teren din Mihail Kogălniceanu, proces soluționat, ce să vedeți, tot de Corina Eugenia Jianu. În retrocedarea de la Kogălniceanu, Mitrofan a depus un așa-zis act de schimb din 1949, încheiat de bunica ei din Sibioara, Maria Tudorancea, cu statul român. Documentul fusese întocmit în două exemplare, unul pentru stat, unul pentru bunică. Însă, din neatenție, Mitrofan a depus două versiuni ale înscrisului unic pe care îl păstrase acasă o jumătate de secol. Două versiuni scrise diferit, de mâini diferite. Doar grafia diferea. În rest, conținutul era același și atesta o enormitate, anume că terenul în discuție se învecina pe o latură cu proprietatea lui Barbu Teșeleanu. Investigând cazul, am găsit monumentul funerar al acestuia, pe care scria că se născuse în 1939. Or, având 10 ani la momentul când bunica Elenei Mitrofan făcea tranzacții cu regimul comunist, Teșeleanu nu putea fi proprietar de terenuri.

Apelul tardiv a îngropat procesul

Aspectele vulnerabile menționate mai sus provin în mare parte chiar din apelul pe care juriștii Prefecturii l-au redactat față de hotărârea judecătorească. Șansele ca situația să fi fost răsturnată în calea de atac erau considerabile. Dar, ghinion de neșansă, Prefectura condusă atunci de Ioan Albu a uitat să depună cererea de apel în termenul legal. Apelul a fost respins ca tardiv introdus. La marele fix, spre bucuria ”moștenitorilor” lui Hașotti. Tatăl fostului prefect și fratele avocatului Hașotti au fost asociați într-o firmă, alături de alte persoane. Desigur, aceste legături și interese ar putea fi simple coincidențe. Însă, în mod cert, conduita lui Ioan Albu a îngropat procesul la care ne-am referit. Între timp, acesta s-a finalizat. Tribunalul Constanța a înclinat balanța în favoarea clienților lui Hașotti. Criticile referitoare la modul în care judecătorul fondului a dat eficiență unor posibile falsuri pentru a anula elemente certe care atestau dubla retrocedare nu au mai fost analizate deloc.

Supremația dreptului nu înseamnă menținerea unei fraude în ființă

În rest, instanța de apel de la Tribunal a întărit chestiunile legate de interdicția de a se critica aspectele mușamalizate în 2008. Ba chiar a citat cu larghețe din practica CEDO chestiuni referitoare la supremația dreptului. ”În temeiul acestui principiu, nicio parte sau autoritate a statului nu este îndreptățită să ceară revizuirea unei hotărâri definitive și executorii cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie la problema sa, decât atunci când motive substanțiale și imperative impun acest lucru (cauza Riabykh c. Rusiei).”. Instanța nu s-a mai întrebat dacă fraudarea legii, în dauna unei persoane care nici măcar nu a fost citată în proces, reprezintă un motiv substanțial și imperativ în sensul CEDO. De asemenea, nu a mai lămurit în ce măsură supremația dreptului poate justifica menținerea în ființă a unei hotărâri evident nedrepte, care încalcă legea. Hotărârea este definitivă. Amin!

De ce scade încrederea în justiție

Doar organul penal ar mai putea îndrepta situația. Până acum, mai multe parchete au mușamalizat acest caz. Redeschiderea anchetei ar putea pleca de la conduita fostului prefect. Într-un stat de drept, acest demers ar fi obligatoriu. La Constanța, însă, speranțele sunt mici, întrucât sistemul de justiție e putred. Corina Eugenia Jianu nu este singura judecătoare scoasă pe tușă pentru șpagă. În aceeași situație se află și fostul președinte al Curții de Apel, Nicolae Stanciu, acuzat la rândul său că vindea hotărâri pe șpagă. Vorba aceea, peștele de la cap se împute. Pentru el era mai important să-și mobileze pe șpagă vila de la Năvodari, decât să le facă dreptate justițiabililor. Procesul lui Stanciu înaintează cu viteza melcului, iar după toate semnele șpăgarul în robă va scăpa fără condamnare, după ce alte robe vor interpreta strâmb principiul supremației dreptului.

La nivelul justiției locale, de departe una din cele mai strâmbe din toată țara, există un curent de revoltă împotriva implementării răspunderii magistraților. Ai noștri nu vor să răspundă, vor doar să se acopere unii pe alții, prin interpretarea strâmbă a principiului supremației dreptului. Supremația dreptului nu ar trebui să confere impunitate celor care încalcă legea sub roba de magistrați. Nu este de mirare că încrederea populației în justiție scade dramatic de la un an la altul. Potrivit sondajelor oficiale, trei sferturi dintre români nu mai au încredere în justiție. În 2019, nu s-a făcut încă un sondaj oficial. Însă, o publicație centrală a realizat un astfel de sondaj în rândul cititorilor ei, acreditând un procent de neîncredere în justiție de peste 80%.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Cum explică Primăria Năvodari jaful prin care și-a însușit terenurile de stat de pe malul lacului Siutghiol

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Tribunalul Constanța obligă Primăria Năvodari și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța să prezinte documentele prin care terenurile de stat din zona de protecție a lacului Siutghiol au fost incluse fraudulos în proprietatea Orașului Năvodari. Aceste relații sunt solicitate în dosarul de revendicare imobiliară deschis încă de anul trecut de Apele Române și Ministerul Finanțelor Publice împotriva Orașului Năvodari. Cele două instituții spun că Primăria a acaparat ilegal zona de protecție a lacului, în suprafață de 6,5 hectare, dar și terenurile câștigate din lac prin lucrări hidrotehnice (consolidarea malurilor).

Un jaf ordinar, din vremea lui Matei

Jaful a avut loc în perioada în care localitatea era condusă de Nicolae Matei. La inițiativa acestuia, Consiliul Local Năvodari a votat mai multe hotărâri, prin care zona de protecție a lacului aparținând de drept statului a fost inventariată în domeniului public și privat al localității. Inițiativa nu a fost contestată de administratorul lacului, pentru că această calitate era deținută chiar de către Primăria Năvodari, prin efectul Legii 42/2010. Prin legea menționată anterior, lacul a ajuns în administrarea consiliilor locale riverane. Așa de bine a administrat Primăria Năvodari partea sa de lac, încât și-a însușit terenurile de pe mal.

Nicolae Matei a justificat această inițiativă prin nevoia amenajării unui drum public de promenadă pe malul lacului Siutghiol. Motivația a fost o simplă găselniță. Ca dovadă, drumul nu s-a mai realizat. Și nici nu se mai poate realiza, deoarece, după ce a pus mâna pe terenuri pe baza acestei motivații, Primăria a început să vândă ample suprafețe de pe malul lacului, la prețuri de nimic.

A furat terenul statului, ca să stoarcă o taxă de două milioane de euro

În zonă deține un complex turistic și societatea Somaco Construct SRL, aparținând omului de afaceri Grigore Comănescu. În urmă cu mai muți ani, acesta a depus o plângere penală, în care a susținut că fostul primar Nicolae Matei i-a cerut șpagă pentru a-i vinde terenul de pe malul lacului, din dreptul complexului de vile. Întrucât omul de afaceri nu a fost de acord să dea șpagă, în august 2012, Matei a trimis societății o decizie de impunere fiscală de două milioane de euro. Primăria a pretins în fals că SC Somaco Construct depozitează provizoriu materiale de construcții pe terenurile orașului. Vorbim aici de terenurile din zona de protecție a lacului, din dreptul complexului turistic Verona, care au fost intabulate fraudulos în proprietatea Orașului Năvodari în anul 2012. Taxa lui Matei era calculată retroactiv, începând cu 2010. Însă, chiar și așa, terenul nu a fost niciodată ocupat provizoriu cu materiale depozitate, așa cum au constat definitiv procurorii. În realitate, societatea consolidase malul lacului în anul 2007, cu acordul de principiu al Administrației Apelor Române, instituția care avea atunci lacul și zona sa de protecție în administrare. Vorbim de o platformă de consolidare, care este o construcție hidrotehnică permanentă. Așadar, nici vorbă de o depozitare provizorie, cum pretinsese în fals Primăria.

Grigore Comănescu a amenajat malul lacului pe banii lui. Primăria a furat terenul de la stat, ca să-l jupoaie de două milioane de euro. Plaja pe care o vedeți în imagine a fost calificată de gașca de penali drept ”depozit de materiale de construcții”.

Patentul infracțional

Trebuie să mai amintim că, sub conducerea fostului primar Matei, Primăria Năvodari a inventat și alte datorii fictive. Cel mai cunoscut caz este cel al societății Sind România – proprietarul de drept al Taberei de Copii. Matei a inventat datorii din pix, după care a scos o parte din bunurile taberei la vânzare, continuând procedura în ciuda faptului că Sind România a achitat debitul, chiar așa fictiv cum era. Bunurile au fost cumpărate la un preț de nimic de firma Dormarbib Group SRL, a cumnatului fără forme legale al lui Nicolae Matei, acesta fiind mobilul invențiilor fiscale.

Curtea de Conturi a descoperit hoția

Revenim la terenurile de stat de pe malul lacului Siutghiol, furate de Primărie. Jaful de proporții a ieșit la lumină tocmai ca urmare a litigiului dintre Primăria Năvodari și firma Somaco Construct. În anul 2017, după ce societatea a reclamat cazul la comisia de abuzuri a Senatului, acest for a cerut Curții de Conturi să facă un audit special la Primăria Năvodari. Așa s-a descoperit că terenurile din zona de protecție a lacului, care aparțin statului, au fost însușite fraudulos de Primăria Năvodari și intabulate în Cartea Funciară cu încălcarea metodologiei specifice de către registratorii OCPI. Curtea de Conturi a obligat Primăria să facă o inventariere a terenurilor din zona de protecție a lacului împreună cu specialiștii de la Apele Române.

Statul își revendică terenurile furate de gașca lui Matei

Luând cunoștință de întregul jaf, pe 12 iunie 2018, Apele Române au deschis un proces de revendicare a terenurilor furate de la stat de către Primăria Năvodari. Vorbim aici de dosarul 3491/118/2018 al Tribunalului Constanța. La acțiunea Apelor Române a achiesat ulterior Ministerul Finanțelor Publice, care este organul ce exercită dreptul de proprietate în numele statului.

Curtea Constituțională, sesizată să desființeze Legea 42

La sfârșitul lunii ianuarie 2019, Tribunalul Constanța a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de Apele Române. Instituția solicită să se constate neconstituționalitatea Legii 42/2010, prin care lacul a fost trecut în administrarea consiliilor locale din Năvodari, Ovidiu și Constanța. Amintim că Legea 42/2010 a fost adoptată la pachet cu o altă lege, care, sub motivația de a proteja mediul, a acordat plajele de la Marea Neagră în administrarea consiliilor locale. Legea din urmă nu s-a mai aplicat, fiind declarată neconstituțională. CCR a stabilit că transferul dreptului de administrare al bunurilor din domeniul public al statului către UAT-uri echivalează cu transferul mascat al dreptului de proprietate, ceea ce contravine Constituției. Argumentul este perfect valabil și în cazul lacului Siutghiol.

Primăria ascunde actele furăciunii din coada lacului, ca să-l protejeze pe inculpatul Matei

Mai departe, în cadrul procesului, Tribunalul Constanța a obligat Primăria Năvodari să depună situația juridică a terenurilor de pe malul lacului. De asemenea, a obligat OCPI să depună dosarele de primă înregistrare a terenurilor ce fac obiectul revendicării. La termenul din luna februarie a.c., Primăria Năvodari a depus la dosar doar documentele referitoare la latura estică a lacului. Autoritatea locală a ascuns situația terenurilor de pe latura de nord și din coada lacului, zona Mamaia-Sat, mai ales că o parte din acestea fac obiectul dosarului retrocedărilor de la Năvodari, care se află pe rolul Curții de Apel București. Principalii inculpați din dosarul retrocedărilor de la Năvodari sunt fostul primar Nicolae Matei și fosta judecătoare Corina-Eugenia Jianu. Fosta judecătoare este acuzată că a luat șpagă ca să pronunțe în folosul găștii penale a fostului primar mai multe hotărâri de retrocedare prin fraudă la lege a unor terenuri de pe malul mării, din zona taberei de copii, de pe malul lacului Siutghiol și, în general, din zona turistică a localității.

O batistă și-un țambal

Deși avea ocazia să se dezică de jafurile lui Matei, actualul primar, Florin Chelaru, încearcă din răsputeri să acopere furtul. În luna februarie, acesta a trimis Tribunalului Constanța o adresă plină de sofisme și mistificări. În primul rând, Chelaru a  afirmat  că nu se poate discuta de abateri de la legalitate în privința intabulării terenurilor statului, deoarece Legea 42/2010 (sub umbrela căreia s-a săvârșit furtul – n.r.) ar fi stabilit că, pe latura de nord-est, lacul se învecinează cu domeniul public și privat al orașului Năvodari. Susținerile lui Chelaru sunt fix apă de ploaie. În realitate, orice lac natural din România are zonă de protecție care este în proprietatea statului prin Constituție și prin Legea organică a Apelor. Această situație nu poate fi schimbată de legea ordinară adoptată în 2010.

Bobiță din Las Fierbinți e ”copil mic” pe lângă Chelaru

În al doilea rând, Chelaru a trimis instanței situația juridică a terenurilor de pe latura de est a lacului Siutghiol. El a susținut că zona de protecție a lacului se suprapune cu terenurile din domeniul public și privat al Orașului Năvodari. Cu alte cuvinte, n-ar fi vorba de un furt ordinar, ci de o suprapunere. Se încalecă terenurile. În optica deformată a lui Chelaru, zona de protecție, adică terenul statului, încalecă domeniul public și privat al localității. Bravo, Bobiță! Cine s-ar fi gândit la așa explicație? În realitate, situația e cât se poate de limpede. Zona de protecție este dintotdeauna în domeniul public al statului, care la rândul său este prin definiție inalienabil, insesizabil și imprescriptibil. Niciun drept privat, nici măcar al unei Primării, nu se poate opune dreptului de proprietate publică al statului. Când descaleci ca vodă pe domeniul statului, proclamându-te proprietar, chiar îți trebuie un tupeu nebun să țipi că statul îți încalecă terenul.

Domeniul statului se suprapune peste strada imaginară, creată din pix de Matei, ca să ambaleze frumos jaful imobiliar. Zona de protecție a lacului nu are 2,23 de hectare, ci 6,5 hectare, incluzând și terenurile de pe latura de nord a lacului.

După tsunami

Pe 11 martie 2019, la ultimul termen de judecată, analizând aceste acte, instanța a obligat Primăria Năvodari să depună și situația terenurilor revendicate de stat pe celelalte laturi ale lacului (nord-est, nord și nord-vest). Avocata Primăriei Năvodari, care îl reprezintă în diverse procese și pe fostul primar Matei, a încercat din răsputeri să combată poziția Apelor Române și a Ministerului de Finanțe. Aceste strădanii au rămas zadarnice. În consecință, Primăria Năvodari va trebui să aducă toate documentele… dacă n-au dispărut în vreun incendiu, cutremur, tsunami sau alte evenimente necunoscute publicului, așa cum se zvonește. Va urma!

 

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Tabăra de Copii Năvodari. Hotărâre irevocabilă în favoarea SIND România

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Războiul pe patrimoniul Taberei de Copii Năvodari se apropie de final. Până nu demult, în joc erau două procese. Unul din acestea s-a soluționat irevocabil pe 6 martie 2019, în favoarea proprietarului de drept al patrimoniului, SC Sind România SRL. Celălalt proces, care se judecă la Tribunalul Bacău, a rămas o simplă formalitate.

Nenorocirea care s-a abătut asupra Taberei de Copii de la Năvodari a început în aprilie 2011. Atunci, la inițiativa primarului PSD-ist Nicolae Matei, Consiliul Local Năvodari a adoptat Hotărârea nr. 144/24.05.2011, prin care clădirile Taberei de Copii au fost trecute abuziv în proprietatea Orașului Năvodari. Spunem abuziv, deoarece clădirile aparțineau de drept SC Sind România SRL, o societate a sindicatelor din România. De asemenea, terenurile Taberei au fost însușite în domeniul privat al localității, tot prin vot. Vorbim aici de o veritabilă naționalizare a bunurilor, ca în anii stalinismului.

Ulterior, același consiliu controlat de Matei a votat ca bunurile furate de la sindicate, în speță 298 de clădiri și 58 de hectare de teren pe malul mării, să fie aduse ca aport la capitalul social al unei firme noi, SC Tabăra Năvodari SA. În schimbul acestui aport, Orașul Năvodari avea să primească doar 40% din acțiunile SC Tabăra Năvodari SA. Pachetul majoritar, de 60%, era transmis, fără nicio justificare, către SC Dormarbib Group SRL, o firmă deținută de Isidor Gurgu, concubinul surorii lui Nicolae Matei. Abia acum mobilul furtului de patrimoniu devenea străveziu: Matei îl regizase ca să treacă bunurile sub controlul familiei sale.

Tâlhăria a fost definitivată printr-o șmecherie juridică. Astfel, Tabăra Năvodari SA a dat în judecată Orașul Năvodari, cerând instanței să oblige această entitate să predea clădirile și terenurile, care se aflau în posesia efectivă a SC Sind România SRL. O instanță constănțeană a admis această cerere fără să observe că părțile erau înțelese ca să despoaie un terț – SC Sind România SRL – de bunurile sale. Mai departe, Tabăra Năvodari SA a deschis un dosar de executare silită împotriva Orașului Năvodari. În mai 2012, executorul judecătoresc Vasile Deacu a întocmit acte abuzive, prin care a predat întregul patrimoniu, care, repetăm, era al SC Sind România SRL, către firma controlată de cumnatul fără forme legale al lui Nicolae Matei.

Despuiată de bunurile sale, SC Sind România a contestat Hotărârea 144/2011 a Consiliului Local Năvodari și actele de executare silită întocmite de Vasile Deacu. După ani de procese, la Constanța, Brăila și Galați, sindicaliștii au obținut recunoașterea drepturilor legale. În dosarul 7908/118/2013*, Tribunalul Brăila a desființat HCL 144 prin sentința civilă 795/2016. Soluția a devenit irevocabilă prin decizia civilă 844/18.04.2018 a Curții de Apel Galați. Poziția procesuală a Sind România a fost susținută și de Direcția Națională Anticorupție, care instrumenta dosarul Taberei de Copii, finalizat în 2017 prin trimiterea în judecată a lui Nicolae Matei și a unora din complicii săi.

În dosarul 2862/113/2013, în care societatea sindicatelor a contestat actele de executare silită întocmite de Vasile Deacu, s-a pronunțat o decizie definitivă și executorie încă din 10 martie 2014 în favoarea Sind România. Însă Orașul Năvodari și Tabăra de Copii Năvodari au declarat recurs, cu scopul de a amâna momentul predării bunurilor retur la proprietarul de drept. Acest motiv de tergiversare a fost înlăturat pe 6 martie 2019, când Curtea de Apel Galați a respins irevocabil recursul găștii lui Matei.

În momentul de față, litigiul se reduce la un singur proces, cu final previzibil. Vorbim aici de cererea de întoarcere a executării silite formulate de Sind România, cu scopul de a reintra în posesia patrimoniului. Pe fond, Judecătoria Constanța a admis această cerere la începutul anului 2018. Ulterior, SIND România a angajat un executor judecătoresc și a întocmit actele prin care a preluat clădirile din Tabăra de Copii. Se întâmpla la debutul sezonului estival 2018. În ziua în care trebuia să se semneze procesul-verbal care finaliza procedura, Orașul Năvodari, prin Florin Chelaru, Tabăra Năvodari SA, Nicolae Matei personal și un sindicat fantomă au obținut o suspendare a procedurii, la Tribunalul Constanța, până la judecarea recursului. Din punct de vedere legal, suspendarea nu anula actele de executare deja întocmite. Însă Sind România a reclamat că Matei personal, cu Marian Surdu și Isidor Gurgu au blocat în vara anului trecut funcționarea taberei. Sind a mai reclamat că Primăria a tăiat curentul în Tabără.

Între timp, recursul la întoarcerea executării silite a fost strămutat de Înalta Curte de Casație și Justiție la Tribunalul Bacău. Procesul are termen pe 19 martie a.c., iar finalul este previzibil. Opoziția lui Chelaru, Matei, Gurgu și a sindicatului fantomă la întoarcerea executării silite nu se mai sprijină pe nimic: HCL 144, prin care Primăria s-a declarat proprietară pe activele Taberei a fost anulată irevocabil; de asemenea, au fost anulate irevocabil actele de executare silită, întocmite în mod abuziv de executorul Vasile Deacu, în anul 2012.

Ultima zvâcnire a găștii de penali a fost în urmă cu o lună. Atunci, profitând de faptul că Tabăra Năvodari SA a apucat să rămână cu punctul trafo care alimentează cu energie electrică Tabăra și cartierul Beach Land, pe care nu l-a mai predat datorită suspendării provizorii a procedurii, gașca lui Matei i-a dat misiune unui consilier liberal să întocmească un proiect de hotărâre. Ștefan Gălbău – căci despre el este vorba – a propus ca Orașul Năvodari să trimită o cerere la ANRE în vederea autorizării SC Tabăra Năvodari SA să retransmită curent electric prin postul trafo furat de la Sind România. Hotărârea a fost adoptată. Doar trei consilieri nu au fost de acord: doi de la PMP și unul de la PNL.

Adrian Boaje, directorul Sind România, declară că a depus plângere prealabilă, prin care a solicitat revocarea HCL-ului, anexând titlul de proprietate asupra activului și hotărârile judecătorești obținute până acum. Tabăra, care se află în posesia efectivă a Sind România, este ținută în beznă din toamna trecută. Tot de atunci, a fost tăiată și alimentarea cu apă potabilă. Adrian Boaje spune că lipsa utilităților blochează investițiile pe care Sind intenționează să le facă și solicită public urgentarea dosarului penal constituit pentru aceste fapte.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: