Conecteaza-te cu noi

Administratie

Administrația Chițac vrea să se împrumute de la BERD pentru construcția de parcări multietajate și reabilitarea iluminatului public

Published

on

Primarul Vergil Chițac va propune, mâine, în ședința Consiliului Local Constanța aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea pre-acordului de finanțare dintre Municipiul Constanța și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru investiția în sistemul de iluminat public și construcția de parcări multietajate.

„Dezvoltarea economică și demografică a municipiului Constanța a condus la amplificarea traficului prin creșterea numărului de mașini și, implicit la congestionarea arterelor de circulație prin lipsa parcărilor. Acest lucru ridică probleme pentru municipalitate și din punct de vedere al iluminatului public pe anumite străzi și bulevarde. În acest sens, pentru soluționarea acestor probleme importante pentru satisfacerea nevoilor cetățenilor, municipiul Constanta, intenționează să acceseze finanțare prin acordarea unui Împrumut din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Întrucât iluminatul public reprezintă unul din criteriile de calitate ale civilizației, pentru crearea unor condiții mai bune de desfășurare a activității populației, pentru scăderea accidentelor rutiere, pentru scăderea numărului de agresiuni împotriva persoanelor, este necesara reconstrucția integrală a sistemului de iluminat pe anumite bulevarde, străzi și parcuri ale municipiului Constanța. Totodată, managementul parcărilor din Constanța a devenit o temă prioritară în dezbaterea publică și în politicile de mobilitate ale administrației orașului în contextul elaborării Planului de Mobilitate Urbana Durabilă (PMUD). Planificarea mobilității urbane este o sarcină dificilă, având în vedere că orașul Constanța nu a fost proiectat pentru activitatea economică și volumul de trafic de astăzi.“, se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Chițac.

„Printr-un acord de imprumut incheiat intre BERD și Oraș pe 30 Decembrie 2016, Banca a acordat Municipiului Constanta un imprumut in valoare de pana la 100 milioane RON (“Acordul de Imprumut existent”), in termenii și condițiile stabilite in acordul de imprumut existent, pentru a actualiza flota de transport și serviciile sale. Municipiul Constanta dorește sa investeasca intr-un proiect de regenerare urbana ce include urmatoarele doua componente de investitii: i) reabilitarea și modemizarea infrastructurii publice de iluminat stradal prin implementarea unor masuri de eficienta energetica) reabilitarea spatiului urban pentru parcari (“Proiectul”).“, se arată în proiectul de hotărâre.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions