Conecteaza-te cu noi

Politica

Adrian Manole, noul președinte interimar de la PNL Municipiu Constanța. Huțucă: “Am nevoie de Bourceanu în județ”

Published

on

Adrian Manole, fost europarlamentar din partea Partidului Democrat, este noul președinte interimar al Organizației Municipale PNL Constanța. Așa a decis conducerea liberalilor de la Constanța vineri seară.

Membrii Biroului Politic Județean al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, reuniți în ședință vineri, 09 noiembrie a.c., au decis dizolvarea fostului BPL al Organizației municipale a PNL Constanța și validarea unui Birou Politic Local interimar.

În urma votului membrilor BPJ, componența noului Birou Politic Local al Organizației municipale a PNL Constanța este următoarea: președinte interimar – Adrian Manole, prim-vicepreședinte Costel Stanca, membrii – Carmen Alecu, Mihaela Andrei, Adriana Arghirescu, Costin Avătavului, Bogdan Barață, Bogdan Bola, Stelian Bucovală, Adriana Câmpeanu, Victor Constantin, Marian Crușoveanu, Mihnea Claudiu Drumea, Florin Gavrilă, Stelian Gima, Radu Bogdan Matei, Sorin Mocianu, George Niculescu, Liviu Popa, Ionuț Rusu, Mihaela Scrieciu, Ioan Solomon, Gabriela Stan, Geanina Topolov, Raluca Trandafir, Marius Tulică și Cristian Zahariuc, iar trezorier este George Măndilă.

„Prim-vicepreședintele PNL Constanța Septimiu Bourceanu a ocupat funcția de coordonator politic al Organizației municipale PNL Constanța pe o perioadă determinată, având un mandat punctual de elaluare a activității politice a Organizației Municipale Constanța a Partidului Național Liberal și de coordonare a activității acesteia pe perioada de evaluare. În urma acestei evaluări, s-a decis astăzi schimbarea conducerii BPL și validarea unui BPM interimar care va avea ca obiective principale pe de o parte, întărirea capacității de organizare a PNL Constanța pentru alegerile europarlamentare și, de pe altă parte, organizarea, în prima parte a anului viitor, a alegerilor interne pentru conducerea organizației PNL Constanța”, a declarat președintele Filialei PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.

Acesta este comunicatul de presă transmis de conducerea PNL Constanța, urmare a ședinței desfășurată vineri seară.

Advertisement

Contactat telefonic, Bogdan Huțucă a declarat pentru “Ordinea.ro” următoarele:

“Atunci când George Muhscină a anunțat că pleacă de la conducerea Organizației Municipale a PNL Constanța, am decis, alături de colegii mei, ca Septimiu Bourceanu să preia structura de la Constanța. Septimiu Bourceanu și-a îndeplinit toate obiectivele pe care noi le-am propus, cele cu care el a venit în ședința de atunci și pe care, cu toții, ni le-am asumat. Repet, Septimiu Bourceanu a avut un mandat pe perioadă determinată și nu trebuie să vă gândiți la nimic în afara acestui cadru. Am băgat în noul birou interimar persoane care au funcții politice și care au domiciliul în municipiul Constanța, persoane care să se ocupe de obiectivele viitoare, alegerile europarlamentare.”

Întrebat dacă Septimiu Bourceanu nu a corespuns pentru a coordona și de acum înainte activitatea de la PNL Municipiu și dacă acesta nu avea capacitatea de a pregăti aceste alegeri, Huțucă a răspuns:

“Am nevoie de Septimiu Bourceanu în județ. El cunoaște foarte bine activitatea în teritoriu, face asta de mulți ani și sunt convins că va face echipă foarte bună cu Vasile Delicoti (primarul comunei Poarta Albă n.r.), și el prim-vicepreședinte al PNL Constanța. Nu am nimic să-i reproșez lui Septimiu Bourceanu, intenția mea este să-l readuc la activitatea din județ.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions