Conecteaza-te cu noi

Actual

Aeronave militare ruseşti au zburat, ieri, deasupra Mării Negre

Published

on

Forţele aeriene române au efectuat o misiune de poliţie aeriană de însoţire a patru aeronave ruseşti care au zburat, marţi, deasupra Mării Negre, în apropierea spaţiului aerian al NATO, precizează Monitorul Apărării.

Potrivit aceleiaşi surse, avioane din România, Bulgaria şi Turcia au interceptat aeronavele ruseşti deasupra Mării Negre, conform Comandamentului Aerian Aliat.

Forţele Aeriene Române au ridicat de la sol două aeronave MiG-21 LanceR pentru interceptarea şi escortarea a două bombardiere ruseşti Tu-22, escortate de două avioane de vânătoare Su-27, a anunţat comandamentul NATO.

Bulgaria, la rândul ei, a folosit două avioane MiG-29, care nu s-au apropiat de aeronavele ruseşti, doar le-au urmărit de la distanţă, în timp ce Turcia a folosit pentru interceptarea navelor ruseşti două avioane F-16.

Advertisement

“Ieri a fost o misiune de poliţie aeriană realizată de forţele aeriene române, bulgare şi turce, pe măsură ce patru aeronave ruseşti au evoluat pe un traiect de zbor în apropierea spaţiului aerian NATO. Nu au intrat niciodată în spaţiul aerian NATO, forţele ruseşti au fost tot timpul în spaţiul aerian internaţional”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spînu.

El a explicat că avioanele ruseşti au venit pe deasupra Mării Negre, au intrat în zona în care ţările au dreptul să ceară aeronavelor să se identifice, iar misiunea de poliţie aeriană s-a făcut sub comandă NATO.

“Cei de acolo decid, în funcţie de traiectul de zbor, care dintre aeronavele aflate în serviciul de poliţie aeriană pot să se ridice. Prima dată au primit misiunea forţele române – s-au ridicat cu două MIG-uri 21, s-au apropiat şi au însoţit cumva aeronavele ruseşti pe traseul de zbor până când ele au ieşit din zona noastră de competenţă. Apoi au fost preluate de două aeronave bulgăreşti, două MIG 29, după care, după ce au ieşit şi din zona de competenţă de patrulare a Bulgariei, au fost preluate de două F16 turceşti, iar după ce au ieşit şi din zona de patrulare a Forţelor Aeriene Turce, misiunea s-a încheiat”, a mai spus Spînu.

Potrivit paginii de Facebook a NATO Allied Air Command, avioanele de poliţie aeriană NATO din România, Bulgaria şi Turcia au fost lansate din cauza activităţii aeriene ruseşti aproape de spaţiul aerian NATO.

Primele două avioane ale Forţelor Aeriene Române MIG-21 au decolat în întâmpinarea a două bombardiere ruseşti Tu-22, escortate de două avioane de vânătoare Su-27.

“NATO este hotărâtă să-şi protejeze spaţiul aerian şi a transmis un semnal clar al capacităţii sale de a reacţie. Avioanele de luptă cu reacţie rapidă ale Alianţei se află în aşteptare 24/7 pentru decolare, în cazul unor situaţii neclare sau aproape de spaţiul său aerian”, mai scrie pe pagina de Facebook.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions