Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Societate

Agenți economici din județul Constanța, sancționați de către inspectorii ITM

Published

on

În luna ianuarie a anului 2021, Inspectoratul Teritorial de Munca Constanța a continuat  activitatea de control și verificare a societaţilor  comerciale care își desfășoară activitatea pe raza judeţului Constanţa.

Serviciul Control Relaţii de Muncă  a verificat 181 agenți economici, din care 36 au fost sancționaţi. S-au aplicat 50 de sacțiuni contravenționale, din care 35 de amenzi  în valoare de 177.600 lei și 15 avertismente. Cu ocazia controalelor efectuate în luna ianuarie, au fost depistați 5 angajatori care foloseau muncă nedeclarată, fiind identificate 7 persoane care nu aveau forme legale de angajare. S-au aplicat sancțiuni  contravenționale în sumă de 110.000 lei.

Neconformităţi depistate:

  • Nerespectarea prevederilor legale privind evidenţa orelor de lucru prestate de salariați;
  • Încălcarea prevederilor legale referitoare la încheierea în formă  scrisă  și transmiterea în REVISAL a contractelor individuale de muncă;
  • Nerespectarea prevederilor art.168 (1)–Legea nr.53/2003 privind acordarea drepturilor salariale;
  • Încălcarea prevederilor legale privind munca suplimentară și munca de noapte.

Serviciul control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul I.T.M. a verificat, în aceeași perioadă, 89 de angajatori. Au fost depistate 173 de neconformități pentru care au fost  dispuse 173 măsuri de remediere și s-au aplicat 19  amenzi contravenționale în valoare de 73.500 lei.

”În luna ianuarie 2021, s-au înregistrat 104 sesizări ale cetățenilor  vizând aspecte legate de  încălcarea prevederilor legale referitoare la drepturile salariale, concediile de odihnă,  concediile medicale, orele suplimentare, programul de lucru și refuzul eliberării  documentelor solicitate de salariați.”, a precizat Eugen Bola, inspector șef al ITM Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions