Conecteaza-te cu noi

Actual

Agricultorii și fermierii din România, mesaj pentru guvernanți: Piețele volante sunt o soluție falsă!

Published

on

Agricultorii și fermierii din România și arată revolta față de măsura Guvernului de a închide piețele. O amplă alianță a micilor producători, societății civile și mediului academic din România se opune vehement închiderii piețelor agroalimentare închise, conform Hotărârii de Guvern nr. 935/2020 publicata in M.Of din 06.11.2020. Într-o scrisoare deschisă, Eco Ruralis – asociația țăranilor și țărăncilor din România spune că toate piețele agroalimentare trebuie să rămână deschise, în condiții sporite de siguranță sanitară! Asta deoarece, spun semnatarii, piețele volante sunt o soluție falsă!

„Considerăm că piețele volante promovate în ultimele zile, fără consultarea producătorilor – sunt false soluții care creează la rândul lor probleme. Decizia nechibzuită a închiderii piețelor agroalimentare în spații închise a creat deja pierderi pentru micii producători și a generat temeri în rândul consumatorilor. Solicităm revizuirea de urgență a Hotărârii de Guvern nr. 935/2020 publicata in M.Of din 06.11.2020 precum și sprijinul Guvernului și a autorităților locale pentru menținerea deschisă a tuturor piețelor, halelor agroalimentare și târgurilor locale, închise sau deschise, permanente sau temporare, private sau publice, în condiții îmbunătățite de siguranță sanitară pentru prevenirea transmiterii virusului SARS COV 2, așa cum se întâmplă în toate țările din Uniunea Europeană.

De ce piețele volante sunt o soluție falsă și o nouă sursă de probleme? În cele mai multe orașe din țară, nu există infrastructură pentru piețe volante, acestea desfășurându-se în parcări la periferiile orașelor, fără acces la apă (ceea ce cauzează probleme de igienă, care în timp de pandemie sunt cruciale), unde producătorii vând de pe capotele sau din portbagajul mașinilor. De asemenea, piețele volante au loc sporadic, timpul lor de desfășurare fiind substanțial redus față de piețele permanente (de peste 20 de ori mai mici), respectiv 2-4 ore pe săptămână pentru o piață volantă, comparat cu 6 – 7 zile pe săptămână între 8-12 ore pe zi pentru o piață permanentă. Nu în ultimul rând, ne aflăm în luna noiembrie, la un pas de începerea iernii iar temperaturile sunt extrem de scăzute. Expunerea producătorilor la frig, pentru o perioadă îndelungată (nu există garanția că restricțiile nu se vor prelungi peste 30 de zile) va genera un nou val de îmbolnăviri și alte efecte dramatice asupra sănătății publice.

Considerăm că impactul acestei măsuri extreme va fi devastator asupra micilor producători contribuind astfel la adâncirea sărăciei și inegalităților sociale; în acest sens, măsura îi va afecta semnificativ și pe consumatorii care preferă sau depind de aprovizionarea cu alimente accesibile și proaspete, din piețe. Piețele agroalimentare reprezintă pentru o mare pondere a micilor producători unica sursă de venit și cale de desfacere a produselor alimentare. Măsura extremă de suspendare a activităților piețelor agroalimentare închise lovește direct în micii producători, lăsându-i astfel fără nicio plasă de siguranță și la voia sorții, și chiar îi împinge către un nou val de emigrare.

Advertisement

Încă de la debutul pandemiei Covid-19, micii producători au fost și ei în prima linie și timp de opt luni au continuat zi de zi să asigure aprovizionarea cu hrană în piețele agroalimentare și târguri, fără a genera focare de infecție.

Anticipând prelungirea pandemiei Covid-19, micii producători au transmis Guvernului și autorităților în nenumărate rânduri, solicitări și propuneri concrete în sprijinul economiei locale și a consumatorilor. Încă o dată, facem apel la instituțiile statului să ia la cunoștință propunerile și soluțiile aduse de noi și ne reafirmăm disponibilitatea de a fi partener pentru punerea lor în practică pe termen lung:

  1. Menținerea deschisă a piețelor, halelor agroalimentare și târgurilor locale, închise sau deschise, permanente sau temporare, private sau publice, din orașe sau sate precum și a micilor magazinele agricole, în toată România, pe întreaga perioadă a crizei Covid-19.
  2. Includerea asociațiilor de mici producători în decizii luate de piața locală (piețe și hale agroalimentare, târguri, magazine agricole, inițiative de lanțuri scurte alimentare), în contextul Covid-19 și dincolo de acesta.
  3. Prioritizarea micilor producători (în locul intermediarilor) în piețele țărănești – atât cele publice, cât și cele administrate de administratori privați.
  4. Alocarea de fonduri publice (de ex. din chiriile plătite de vânzătorii din piețe), la nivel local și național de către primării, consilii locale, administrațiile piețelor publice și private și Guvern – pentru asigurarea distanțării fizice și igienei infrastructurii piețelor locale (inclusiv stocuri de produse și echipamente de protecție – măști, mănuși, combinezoane, dezinfectanți etc., dar și comunicarea pro-activă și instruirea corectă și la timp a vânzătorilor cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte). De asemenea, se impune asigurarea triajului epidemiologic primar (termoscanare), amenajarea punctelor de spălare pe mâini si dezinfecție (stație de dezinfectare mâini și picioare) la intrarea în piețe, târguri și oboare, controlarea numărului de persoane și asigurarea circuitelor separate intrare-ieșire.
  5. Asigurarea de servicii publice de consiliere, monitorizare și control dedicate administratorilor piețelor (publici și privați) și producătorilor, pentru garantarea siguranței și sănătății producătorilor și consumatorilor în toate piețele și târgurile locale, față de pandemia Covid-19.
  6. Promovarea piețelor locale și lanțurilor scurte alimentare ca alternativă viabilă și sigură de aprovizionare pentru consumatori și pe perioada crizei, printr-o amplă campanie națională de educare și conștientizare, cu parteneriatul micilor producători și a societății civile, și prin investiții pe termen lung în această formă tradițională de comerț alimentar.
  7. Sprijinirea prin toate mijloacele necesare a inițiativelor individuale și de grup ale micilor producători, pentru vânzarea de alimente la domiciliu, prin a) permiterea auto-organizării de puncte de distribuție fixe și mobile, cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii Covid-19, b) punerea la dispoziție de către autoritățile locale de spații adecvate pentru depozitare și acoperirea de către Guvern și/sau autorități locale a costurilor cu funcționarea acestora.

Inegalitatea din sistemul agroalimentar trebuie să înceteze! Atât timp cât supermarketurile și hipermarketurile rămân deschise – toate piețele agroalimentare trebuie să rămână de asemenea deschise. Există nenumărate măsuri posibile de asigurare a activității în piețe în condiții de siguranță sanitară, precum și exemple de bună practică. Piețele agroalimentare sunt un serviciu public ce trebuie protejat și sprijinit ca atare de autoritățile la toate nivelurile pentru asigurarea securității alimentare, astfel încât hrana locală, proaspătă, nutritivă și convenabilă să rămână accesibilă întregii populații.Autoritățile la toate nivelurile trebuie doar să dispună mobilizarea resurselor necesare aplicării și monitorizării acestor măsuri.

Reamintim Guvernului că odată cu relansarea acestor măsuri de restricție a început o nouă campanie electorală, cu mize enorme. Este momentul ca toți factorii de decizie și toate partidele politice să își îndrepte atenția și către mediul rural care a fost în mod istoric marginalizat. Efectele ignorării nevoilor micilor producători în acest context cumplit și discriminării acestora în favoarea supermarketurilor se pot dovedi dramatice pentru ambițiile electorale.

Scrisoare semnată de:

  1. Eco Ruralis – asociația țăranilor și țărăncilor din România (www.ecoruralis.ro)
  2. Uniunea Salvăm Țăranul Român
  3. Federaţia asociaţiilor apicole din România – Romapis (www.romapis.org)
  4. Federația Sindicatelor Democratice din Agricultură
  5. Federația Națională a Lucrătorilor (www.fnl.ro)
  6. Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt
  7. Asociația Legum‐Ro‐Fruct Sud‐Vest Oltenia
  8. Asociația Femeilor din Mediul Rural Olt
  9. Asociația Producătorilor de legume ECOLEG
  10. Cooperativa Agricolă Lunca Someșului Mic
  11. Cooperativa Agricolă Legume de Vidra (Legume de Vidra)
  12. Cooperativa Agricolă Legume de Glodeanu Sărat
  13. Cooperativa Agricolă Roșiori de Ialomița
  14. Cooperativa Agricolă Ialomițeană
  15. Organizație de producători TOMATE COM
  16. Federația Uniunea Producătorilor Agricoli și Organizațiilor Interprofesionale
  17. Asociația Națională a Tinerilor Producători de Legume și Alte Produse Agricole și Zootehnice Matca
  18. Asociația Fermierilor Utilizatori De Automate De Lapte Crud din România
  19. WWF-Romania (www.wwf.ro)
  20. Greenpeace Romania (www.greenpeace.org/romania)
  21. Rural Development Research Platform (www.rdrp.ro)
  22. Proiectul de cercetare pentru justiție alimentară Just Food (https://ces.uc.pt/projetos/justfood/)
  23. Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice Buzău (Banca de Resurse Genetice Vegetale – Buzău)
  24. Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale (www.centrulpentrustudiereamodernitatiisialumiirurale.ro)
  25. ASAT – Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești (www.asatromania.ro)
  26. Cutia Taranului (www.cutiataranului.ro)
  27. Slow Food Cluj Transilvania
  28. Asociația Mai Bine (www.maibine.eu)
  29. Moara Veche – Alte Mühle – Régi Malom – Old Mill – Asociația Hosman Durabil (www.moara-veche.ro)
  30. Fundatia Adept Transilvania (www.fundatia-adept.org)
  31. Fundația Conservation Carpathia (www.carpathia.org)
  32. Asociația Kogayon (www.kogayon.ro)
  33. Fundația Eco-Civica (www.fundatiaecocivica.ro)
  34. Asociația Bankwatch Romania (www.bankwatch.ro)
  35. Asociația 2Celsius (www.2celsius.org)
  36. Asociatia Agent Green (www.agentgreen.ro)“, se arată în scrisoare.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions