Conecteaza-te cu noi

Politica

Alegeri cu voturi renumărate, la Cernavodă! Iar primar este… Liviu Negoiță

Published

on

Ieri a fost o zi normală de alegeri la Cernavodă. Un pic mai mult de jumătate dintre locuitorii cu drept de vot, adică 50,1%, respectiv 8.032 de persoane, au renunțat la confortul unei zile de duminică și s-au prezentat la urne. Bătălia a fost foarte mare între candidații PNL și PSD, pe care i-au despărțit numai câteva voturi. Reamintim că PNL îl are drept candidat pe Liviu Negoiță, un politician care a ocupat funcția de consilier local. El a fost ales președinte interimar al PNL Cernavodă de-abia la finele lunii martie a.c., după ce fostul primar Gheorghe Hânsă, care a fost condamnat la închisoare cu executare, și-a pierdut calitatea de membru al partidului. Negoiță lucrează de 25 de ani ca specialist al Autorității Navale Române, iar la ora actuală este căpitan șef de port adjunct. Reprezentantul PSD, Ștefan Pleșa, fost viceprimar al orașului, a ocupat funcția de primar interimar după arestarea edilului Hânsă. El are o carieră îndelungată de consilier și viceprimar al orașului. A mai fost viceprimar și înainte de anul 2000, timp de două mandate, așa că a fost ocupat cu primăria ani de zile. Aseară, după finalizarea procesului de vot, Ștefan Pleșa anunța că a câștigat alegerile. Doar că în acestă dimineață s-au constatat o serie de nereguli, iar diferența dintre cei doi era de numai câteva voturi. Aproape intreaga zi, procesul de renumărare a voturilor a fost în toi. De-abia pe la ora 19.30 s-a finalizat renumărarea voturilor, iar noul primar, ales cu o diferenta de numai 14 voturi, este Liviu Negoiță.
Reamintim că la Cernavodă au candidat pentru fotoliul de primar Liviu Negoiță – PNL, Ștefan Pleșa – PSD, Mariana Mircea – ALDE, Marian Sava – PMP, Niculina Lefter – Partida Romilor Pro Europa, și independenții Silvian Nicolae și Laurențiu Ionescu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions