Conecteaza-te cu noi

Actual

Alexandru Manda, nominalizat pe lista scurtă la premiul ”Tânărul European al Anului 2021”

Published

on

În cursul zilei de ieri, Alexandru Manda, fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța, actualmente student al Facultății de Drept din Capitală, a fost nominalizat printre cei cinci finaliști la premiul Tânărului European al Anului 2021. Nominalizarea a fost făcută de către  Schwarzkopf-Stiftung Junges Europa.

”Mulțumesc,

Schwarzkopf-Stiftung Junges Europa

pentru nominalizarea între cei cinci finaliști la premiul Tânărul European al Anului 2021. Anunțul de astăzi mă onorează și reprezintă o recunoaștere a meritelor tuturor echipelor alături de care am avut ocazia, în ultimii 7 ani, să contribui la o schimbare în bine a educației din România.”, a scris pe pagina sa de Facebook Alexandru Manda.

Advertisement

El a precizat următoarele pentru ziarul Ordinea:

”Din 1997, de când acest premiu se acordă de către Fundația Schwarzkopf, Forumul European de Tineret și Comisia Europeană, au mai existat și alți români în finală, iar în ipoteza în care voi câștiga voi fi al doilea național roman care deține acest premiu. Nominalizarea mea pe lista scurtă pentru Tânărul European al Anului 2021 reprezintă o recunoaștere a muncii tuturor echipelor alături de care, în ultimii 7 ani, am luptat pentru o schimbare în bine a educației românești. În egală măsură mă simt onorat și obligat să continui activitatea de promovare a accesului liber la o educație de calitate pentru toți copiii.”, a spus Alexandru Manda.

Fundația Schwarzkopf-Stiftung Junges Europa a fost înființată în anul 1971, în Hamburg, cu scopul de a promova dezvoltarea tinerilor în personalități conștiente și responsabile din punct de vedere politic, care să consolideze ideea europeană, înțelegerea internațională paneuropeană și lupta împotriva extremismului de dreapta, antisemitismului și rasismului.

Fundația și-a propus să dezvolte un dialog între tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 28 de ani cu personalități importante din lumea politicii, economiei și culturii.

Precizăm că Alexandru Manda are 20 de ani și este student în anul III la Facultatea de Drept a Universității din București. În prezent este manger de proiecte la Societatea Academică din România și coordonează proiectul ”Școli curate”.

Este implicat în viața civică încă din clasa a VII-a, iar în 2013 a fondat, alături de alți 4 colegi, Asociația Elevilor din Constanța. A fost președinte al AEC, în intervalul 2015-2018.

Advertisement

Numele său este cunoscut în municipiul Constanța în primul rând dat fiind faptul că s-a ”bătut” cu primarul Radu Mazăre pentru obținerea de reducere la transportul în comun.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions