Conecteaza-te cu noi

Administratie

Ambasadorul Germaniei în România, în vizită la Constanţa

Published

on

Prefectul județului Constanţa, Dumitru Jeacă, alături de subprefecți, de primarul municipiului, Decebal Făgădău, și reprezentanți ai consiliului județean, a primit , astăzi, vizita ambasadorului Republicii Federale Germania, excelența sa Cord Meier- Klodt. Prefectul județului a discutat cu ambasadorul mai multe aspecte de cooperare, securitate și inițiative de promovare a valorilor europene.  De asemenea, primarul Făgădău a prezentat câteva puncte importante din programul de dezvoltare al Constanței și a subliniat dorința de a colabora cu parteneri germani.

„Ambasadorul Meier- Klodt a felicitat întreaga echipa prezentă pentru implicarea în dezvoltarea regiunii şi a evidențiat că Germania, ca prim investitor în Romania, este interesată parteneriate pe termen lung pentru consolidarea și dezvoltarea mediului de securitate și economic din zonă. Din experiența sa, orașele cu o echipă de conducere competentă și de încredere prezintă un interes crescut în dezvoltarea unor programe comune. Ambasadorul a încheiat întâlnirea spunând că „mai bine să punem în aplicare inițiative punctuale decât să încercam să soluționam toate aspectele la care ne gândim că ar fi de interes”“, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Vizita diplomatului german la Constanța va continua mâine, la Liceul „Mircea cel Bătrân” și Universitatea „Ovidius”, unde va avea program comun cu ambasadorul Franței, Michele Ramis, prezentă, de asemenea, la Constanța, pentru a vorbi cu tinerii constănțeni despre contribuția pe care ar putea și trebuie să o aibă în viața Uniunii Europene.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions