Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Ambasadorul Irlandei în România, vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

Published

on

ambasador irlanda

Conducerea Universității Ovidius din Constanța (UOC) s-a întâlnit joi, 16 mai, cu Brendan Ward, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Irlandei în România. Excelența Sa a fost însoțit de Raluca Curelea, președinte Romania Ireland Business Association (RIBA), și de Alexandru Aionițoaei, manager pentru România al agenției Enterprise Ireland.

Discuțiile au vizat dezvoltarea mobilităților pentru cadre didactice și studenți, prin programul Erasmus Plus, în universități din Irlanda, precum: Trinity College Dublin, National College of Ireland, NUI Galway, University College Cork, Maynooth University, Griffith College, Munster Technological University.

Potrivit Biroului de presă al Universității Ovidius, în cadrul întrevederii, s-au punctat oportunitățile de colaborare între Universitatea Ovidius din Constanța și instituții de cercetare din Irlanda, în vederea realizării unor proiecte de mediu în domenii, precum cel agricol și marin. La finalul întâlnirii, delegația ambasadei irlandeze și reprezentanții conducerii universității  au vizitat centrul de simulatoare medicale și amfiteatrele Facultății de Medicină.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions