Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

In Memoriam doctor Marius Cambrea

Published

on

marius cambrea

Doctorul Marius Cambrea, specialist în Medicină Nucleară, a trecut la cele veșnice. Anunțul a fost făcut de dr. Florin Stoian.

”În cursul zilei de azi am aflat cu durere că doctorul Marius Cambrea a plecat dintre noi după o suferință îndelungată și că nu a mai putut fi salvat în ciuda unor eforturi medicale colegiale foarte mari. Am aflat cu strângere de inimă de plecarea lui Marius, mai ales că inima lui a fost o perioadă și sub stetoscopul, ecograful și Holterul meu, rememorând și anii în care ne-am salutat și profesam fiecare în domeniul lui. A plecat dintre noi unul din puținii specialiști în Medicină Nucleară, lucrând în București, pentru că aici la Constanța, nu s-a putut! Rămân amintirile colegilor lui de generație, poantele lui, profesionalismul și peste toate, durerea familiei lui! Rămas bun, Marius, oriunde te-ai afla!”, a transmis dr.  Florin Stoian.

Astăzi, Comunitatea academică a Universității Ovidius Constanța a transmis condoleanțe familiei dr. Cambrea.

”Cu profundă tristețe am primit vestea trecerii în eternitate a domnului doctor Marius Cambrea, un profesionist desăvârșit și un om de o aleasă ținută morală. Absolvent al Facultății de Medicină a Universității Ovidius din Constanța (UOC), promoția 1995, doctor în științe medicale al UOC din 2010, doctorul Cambrea a fost unul dintre puținii specialiști în Medicină nucleară din România, cu o experiență recunoscută la nivel național și internațional în examinarea PET-CT, dobândită în urma numeroaselor specializări făcute atât în țară, cât și în străinătate. Contribuțiile sale semnificative în domeniu au adus numeroase beneficii comunității medicale și pacienților din țara noastră. În aceste momente dificile, gândurile noastre se îndreaptă cu profundă compasiune către prof. univ. dr. Claudia Cambrea și familia sa. Suntem alături de ei în aceste clipe de suferință și le transmitem condoleanțe. Integritatea, dedicarea și pasiunea doctorului Cambrea pentru Medicină vor rămâne mereu în amintirea celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

 

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions