Conecteaza-te cu noi

Societate

Amenzi de 235.000 de lei, aplicate în domeniul construcțiilor de inspectorii ITM Constanța

Published

on

În cursul acestui an, s-a desfășurat Campania națională de verificare a modului de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor.

Având în vedere numărul de accidente de muncă înregistrat în acest domeniu de activitate în anul 2020, precum și gravitatea acestora, Inspecția Muncii a considerat că se impune intensificarea acțiunilor de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă, în șantierele temporare și mobile.

Pentru anul 2021, campania a urmărit  în special modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor, respectiv implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătatea lucrătorilor care își desfășoară activitatea în șantierele temporare sau mobile.

Campania națională s-a desfăşurat  în perioada 15.02.2021 – 06.12.2021 și a cuprins trei etape:

Advertisement
  • prima etapă s-a desfășurat în lunile februarie – martie 2021 prin mediatizarea, informarea,  conștientizarea privind modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcțiilor și organizarea de dezbateri în cadrul I.T.M. cu principalii actori din județ cu activitate în acest domeniu;
  • a doua etapa s-a desfășurat  în lunile aprilie – octombrie 2021si a  constat în  verificarea modului de implementare a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și sănătății lucrătorilor, la angajatorii cu activitate în  domeniul construcţiilor, prin acțiuni de control la angajatori.
  • a treia etapă a cuprins centralizarea rezultatelor campaniei la nivel local și verificărilor masurilor discpuse cu ocazia controalelor

Acțiunea de control a avut ca scop  diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care activează în domeniul constucțiilor,  urmărindu-se în special creşterea gradului de conştientizare a  angajatorilor şi a lucrătorilor, cu privire la securitatea și sănătatea în muncă și luarea  măsurilor necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă.

La nivelul judetului Constanța au fost verificați 122 de angajatori cu un număr total de 3.746 salariați. Au fost depistate 373 de deficiențe pentru care s-au aplicat 57 de amenzi contravenționale în valoare de 235.000 lei.

Deficiențe  depistate:

  • Amenajarea necorespunzătoare a locurilor de muncă situate la înălțime;
  • Nepurtarea/neacordarea echipamentului individual de protecție;
  • Nerespectarea prevederilor H.G. 300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă aplicabile șantierelor temporare sau mobile, referitoare la obligația beneficiarilor de-a asigura desemnarea unui coordonator de ssm pe toată durata realizării lucrărilor.

Foto: Ilustrativ

  

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions