Connect with us

Actual

“Amintiri despre viitor”, tema actualei ediţii Atlantykron. Academia începe astăzi !

Maria Ionescu

Publicat

la

Între 29 iulie şi 7 august, pe insula dunăreană Atlantykron (în dreptul castrului roman Capidava) se va desfăşura cea de-a XXVII-a ediţie a Academiei de Vară pentru Tineret, Ştiinţă, Cultură, Artă şi Sport „Atlantykron”.  Ştiinţă, cultură, arte, proză, antreprenoriat, sport, sunt câteva din activităţile pentru care pot opta participanţii tineri. Printre invitaţii speciali – scriitorul şi jurnalistul de ştiinţă Alexandru Mironov, Wargha Enayati, fondatorul reţelei private de sănătate Regina Maria, scriitorul Peter Moon (SUA), Prof. Dr. Leon Zăgrean, Dr. Teodor Vasile, Ana Nicolau, directorul grupului Nemira, jurnaliştii Cristian Tudor Popescu, Bogdan Ficeac şi Val Vîlcu, Lucian Boronea – vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), maestrul în artă culinară Petrişor Tănase iar ca invitaţi virtuali – Dumitru Dorin Prunariu, astronaut, primul (şi singurul) român care a zburat vreodată în spațiul cosmic; cercetătoarea americană Erisa K Hines (Jet Propulsion Laboratory), Dr. Ing. Florin Munteanu şi David Anderson, fondator al Fundaţiei World Genesis, cercetător pasionat de experimentele în spațiu-timp, fondator al unui laborator american de cercetare a călătoriei în timp

Purtând genericul „Amintiri despre viitor”, Atlantykron este singurul eveniment de acest gen din România, cu o tradiţie de 27 de ani şi, potrivit multor invitaţi speciali din străinătate, un eveniment de profil unic în lume. Inedita Academie, organizată în natură şi departe de civilizaţia urbană, are ca scop accesul la cunoaştere al tinerilor şi reuneşte experţi de talie mondială (din care unii au primit premiul Nobel şi predau gratuit cursuri tinerilor interesați) şi tehnologie de ultimă generaţie, pe o insulă care are mai puţin de 1 km2. Aici se desfăşoară demonstraţii ştiinţifice şi cursuri de artă sau de comunicare aşa cum în nicio şcoală nu se predau, stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele.

Organizatorii actualei ediţii a Academiei Atlantykron sunt  Centrul Pentru Studii Complexe şi Fundaţia World Genesis din SUA în colaborare cu Societatea CYGNUS din Suceava, cu Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport şi cu sprijinul Ştiinţă şi Tehnică şi al societăţii Alro.

Participă peste 500 de persoane

Sunt aşteptaţi circa 500 de tineri participanți, lectori, invitaţi şi organizatori din toate zonele ţării. Printre invitaţi, şi-au confirmat prezența personalităţi de marcă din ştiinţă, cultură, artă sau sport din România, SUA, Irlanda şi Italia. Astfel, sunt aşteptaţi să participe şi să susţină cursuri sau prezentări: Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist de ştiință, fondator al Programului Atlantykron; Prof. Dr. Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie « Carol Davila » din Bucureşti; Dr. Pierre de Hillerin, director al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport; Dr. Teodor Vasile, doctor în psihologie şi în ştiinţe medicale alternative; Wargha Enayati, fondatorul reţelei private de sănătate Regina Maria; jurnaliştii şi scriitorii Cristian Tudor Popescu, Bogdan Ficeac şi Val Vîlcu; Lucian Boronea – vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi director general Accent Travel & Events; maestrul în artă culinară  Petrişor Tănase; scriitorul Peter Moon (SUA); Dan Farcaş, scriitor, matematician şi cercetător al fenomenului OZN; Ana Nicolau, directorul Grupului NEMIRA; Radu Dop, specialist în « medicină critică » ; scriitorii Aurel Cărăşel şi Sebastian A. Corn (Florin Chirculescu), Dr. Cristian Presură, fondatorul Asociaţiei Ştiinţă pentru toţi, Dr. Alan Hutchins (SUA), chiropractician. Invitaţi virtuali, care vor susţine teleconferinţe, sunt: Dumitru Dorin Prunariu, astronaut, primul (şi singurul) român care a zburat vreodată în spațiul cosmic; cercetătoarea americană Erisa K Hines (Jet Propulsion Laboratory); Ph. Dr. David Anderson, fondator al Fundaţiei World Genesis, cercetător pasionat de experimentele în spațiu-timp, fondator al unui laborator american de cercetare a călătoriei în timp; parlamentarul canadian de origine română Corneliu Chişu; Dr. Florin Munteanu, preşedintele Centrului pentru Studii Complexe şi Jacque Fresco, futurolog american.

Aici, oamenii pot proiecta viitorul

„Academia Atlantykron reprezintă o şcoală de vară, organizată în natură şi dedicată  cunoaşterii. Pentru zece zile pe an, pe un ostrov sălbatic în mijlocul Dunării, de mărimea unui stadion de fotbal, care devine prietenos doar în această perioadă, aducem tehnologii de înaltă performanţă, lectori de marcă, invităm virtual, prin teleconferinţe, specialişti din întreaga lume să ne împărtăşească din experienţa lor. Activităţile din timpul Academiei Atlantykron acoperă un palier larg, pornind de la ştiinţă şi cultură până la artă şi sport. Aici au loc peste 30 de activităţi interesante, 24 de ore din 24. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de tineri şi invitaţi, care au învăţat reciproc, unii de la alţii. Fără falsă modestie, acest eveniment, chiar fenomen, aş putea spune, a influenţat vieţilor multor oameni. Cei mari își pot găsi un loc de muncă pentru că aici vin şi reprezentanți ai marilor corporații, iar celor mici le oferim din diversitatea vieții cu zi cu zi. Adolescenţii au şansa de a se schimba şi de a se orienta în viaţă, în carieră, iar invitaţii şi lectorii găsesc multe idei interesante în urma brainstorming-urilor organizate în mijlocul naturii. Mulţi tineri au evoluat în carieră şi datorită informaţiilor şi conexiunilor obţinute în timpul Academiei Atlantykron, o parte din ei deţinând, în prezent, afaceri proprii, asociaţii, firme de cercetare sau fiind manageri şi lideri în diverse domenii, pornind de la ştiinţă, corporaţii, până la mass-media şi relaţii publice. Modelul pe care l-am aplicat la acest eveniment a plăcut multora şi a fost preluat în România – ofer exemplul recentei Academii de vară Samuel von Brukenthal de la Avrig -, precum şi în alte ţări”, subliniază Sorin Repanovici, coordonatorul general al Academiei Atlantykron.

Potrivit echipei de organizare a Academiei Atlantykron, oamenii pot proiecta viitorul, cel mai eficient, în mijlocul naturii – natură de care nu trebuie să ne despărţim niciodată. Ca un paradox, semnalul de telefonie mobilă nu este satisfăcător în regiune, în schimb, pe insulă este asigurată conexiune wireless la internet şi sunt sute de device-uri de ultimă oră. Multe evenimente şi idei sunt transmise de la faţa locului pe internet şi, pe de altă parte, în fiecare zi este asigurată comunicarea cu invitaţii virtuali prin intermediul videoconferinţelor.

Scurt istoric

Programul ATLANTYKRON se desfăşoară de 27 de ani şi a fost prezentat cu deosebit interes de către mass-media din România, televiziuni, posturi de radio, ziare, reviste sau edituri. Au fost realizate zeci de reportaje, documentare, au fost publicate cărţi, au fost concepute filme. Începând din 1990, Atlantykron s-a aflat în organizarea şi sub tutela Ministerului Tineretului şi Sportului, şi a primit permanent sprijin şi susţinere din partea mai multor Agenţii Guvernamentale (Ministerul Agriculturii prin ANIF, Regia Natională a Pădurilor), din partea autorităţilor locale – Primăria Cernavoda, a agenţilor economici locali – Centrala Nuclearo-electrică de la Cernavoda, ELCOMEX, ARGOS. La desfăşurarea acestui proiect sunt implicate mai multe organizaţii neguvernamentale de tineret din ţară şi străinătate, precum Centrul pentru Studii Complexe, Societatea Ştiinţifică CYGNUS, Asociaţia Română pentru Sport şi Cultură, Forum IT, dar și unele organizaţii şi instituţii din SUA, precum World Genesis Foundation.

În 1990, un mic grup de tineri iubitori de science fiction a ales această insulă îndepărtată drept un loc ideal, deşi sălbatic, unde să se desfăşoare festivalul anual de science fiction, ocazie care le oferea şansa să studieze şi să înveţe unii de la ceilalţi.

Timpul a trecut, condiţiile s-au schimbat, dar setea de cunoaştere şi de experienţe noi a rămas. După 10 ani, festivalul s-a transformat într-o Şcoală de Vară. Tradiţia a continuat, având în fiecare an sprijinul Guvernului şi al unor organizaţii neguvernamentale din întreaga lume. În acest an, Academia sărbătoreşte a 27-a ediţie, peste un sfert de secol de existenţă neîntreruptă. De-a lungul timpului, pe această insulă au trecut peste 10.000 de invitaţi, participanţi, organizatori.

Printre cei mai importanţi ani ai Academiei Atlantykron s-au numărat 1999, când ediţia a fost dedicată Eclipsei totale de soare, 2001 – când insula a găzduit Eurocon, Convenţia Europeană de Science Fiction şi 2014 – când Academia a aniversat 25 de ani de existenţă.

Menţionăm că Academia Atlantykron a găzduit, de-a lungul anilor, numeroase personalităţi, precum scriitorii de SF Norman Spinrad (preşedintele Societăţii Scriitorilor de SF şi Fantasy din SUA la acea vreme), Joe Haldeman, Robert Sheckley, Alain LeBussy, Ion Hobana, astronomul Harald Alexandrescu, artiştii Ioan Gyury Pascu, Cristian Greţcu, formaţia Barock, geneticianul Jonathan Cowie, Bridget Willkinson (Preşedinte al Societăţii Europene de SF), biologul Alexandru Ecovoiu, Gheorghe Fodoreanu (fost preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism), Peter Moon (scriitor american), astronautul Dumitru Prunariu, naistul Nicolae Voiculeţ etc.

Un film de prezentare al Academiei de Vară Atlantykron, publicat pe youtube în septembrie 2008, realizat şi prezentat de David Anderson, a atins un record mondial la numărul de accesări pentru un film educaţional. Intitulat “Next Generation: Atlantykron”, filmul a ajuns în prezent la peste 8 milioane de vizualizări!

În 2014,echipa de organizare Atlantykron a organizat, în parteneriat cu Innovation Travel şi cu Autoritatea Naţională pentru Turism, conferinţa „Dunărea, comoara turistică a României”, care a reunit peste 300 de participanţi şi invitaţi. În ziua conferinţei, naistul Nicolae Voiculeţ a susţinut un concert memorabil.

În 2015, Academia Atlantykron a primit, pentru cei 25 de ani de activitate aniversaţi în 2014, câteva distincţii bine meritate, precum nominalizarea acordată la Gala revistei Foreign Policy la sectiunea cercetare alături de Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, toţi laureaţii premiilor Ad Astra 2014 şi o serie de cercetători români remarcabili din ţară şi străinătate precum şi nominalizarea acordată de Radio România Cultural la secţiunea “Educaţie şi învăţământ”.

Atlantykron este o insulă sălbatică, un loc care doar pentru zece zile pe an are parte de focuri de artificii, conectare la electricitate, Internet de mare viteză pentru conferinţele virtuale – idee science fiction la primele ediţii din anii 90 -, ecrane mari pe care sunt proiectate imagini în premieră de pe Marte şi, nu în ultimul rând, conferinţele susţinute de specialişti din domeniile ştiinţei, culturii, artei şi comunicării.

An de an, înainte de organizarea evenimentului sunt notificate toate autorităţile statului, respectiv Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura Judeţului Constanţa şi Primăriile celor două comunităţi – Cernavoda şi Topalu -, împreună cu care se dispun măsurile specifice pentru astfel de evenimente şi se obţin toate autorizaţiile necesare.Timp de 10 zile, 24 de ore pe zi, pe insulă se află o echipă medicală formată din 6 membri, Poliţia de frontieră precum şi o firmă privată de pază şi protecţie, pentru a asigura securitatea deplină a participanţilor. Organizatorii şi toţi cei implicaţi în zona de securitate a participanţilor comunică între ei prin sistemul radio cu circuit închis pentru a minimiza timpul de intervenţie în cazul urgenţelor.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Poliţiştii Gărzii de Coastă au confiscat 200 kg de peşte

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au depistat, în zona de competență, plase de tip monofilament și fir textil în care se afla capturată cantitatea de aproximativ 200 kg pește.

În data de 22.11.2020, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe lacul Babadag, judeţul Tulcea, o ambarcațiune în care se afla un cetățean român, în vârstă de 38 de ani.

În urma verificărilor, au fost descoperite, în apă, plase de tip monofilament și fir textil,  în lungime de 170 de metri, în care se afla capturată cantitatea de aproximativ 200 kilograme de peşte.

“Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, producerea, importul, deținerea, comercializarea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor și furt calificat, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.”, au precizat reprezentanţii Biroului de presă al Gărzii de Coastă.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Un şofer beat s-a răsturnat cu maşina în apropiere de Lumina

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei seri, în jurul orei 18.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22, în afara localității Lumina. Este vorba despre un autoturism  care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Ajunşi la locul evenimentului rutier, poliţiştii l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest. A rezultat o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, aşa că şoferul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a bărbatului de 60 de ani, care se afla singur în autoturism.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Foto: Ilustrativ

 

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Accident rutier MORTAL în Lazu

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei seri, în jurul orei 18.00,  pe DN 39, în localitatea Lazu a avut loc un grav accident rutier. Potrivit ISU Constanţa, un pieton a fost spulberat de un TIR, pe trecerea de pietoni.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă echipaje de prim ajutor, respectiv un SAJ 2, din partea Serviciului de Ambulanţă, dar şi poliţişti.

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 -70 de ani, a fost declarat decedat.

Ştire în curs de actualizare.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: