Conecteaza-te cu noi

Actual

Noul Delfinariu are 1.350 de locuri. Astăzi a fost inaugurat oficial!

Published

on

delfinariu 3Astăzi a avut loc inaugurarea noului bazin de la Delfinariul Constanța, eveniment la care au participat președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, vicepreședintele Daniel Learciu, directorul Adrian Bîlbă, senatorul Nicolae Moga și mulți alți invitați. Pentru început, participanții au fost invitați să viziteze bazinul inaugurat, iar apoi oficialii prezenți au tăiat panglica inaugurală. Reamintim că modernizarea Delfinariului Constanța a început în anul 2013 și, deși trebuia să fie gata până la finele anului 2015, nu s-a reușit acest lucru din cauze obiective. Aceasta a constat în acoperirea bazinului mare, functional doar vara.

Au fost două zile de pauză în exercițiile delfinilor

delfinariuCei doi delfini care încântă sutele de turiști care vizitează Delfinariul sunt Ni-Ni și Chen-Chen, iar pentru mutarea lor în casă nouă a fost nevoie de două zile de antrenamente pentru adoptare. În aceste zile nu s-au ținut reprezentații, iar prima demonstrație oficială va avea loc astăzi, începând cu ora 15.00. Dacă, înainte, Delfinariul avea 600 de locuri în gradene, acum a fost extins la 1.350 de locuri și este acoperit complet. „Spectatorii vor sta pe scaune individuale, de foarte bună calitate, care au culori ce nu agresează vizual nici spectatorul, dar mai ales mamiferele marine. Bazinul principal are 1.200 de metri cubi și este în conexiune cu un bazin mai mic, de retenție, care are o capacitate de 180 de metri cubi, unde delfinii vor putea sta înainte de a intra la spectacole“, a spus Bîlbă. Noua sală are 1350 de locuri, iar valoarea investițiilor se ridică la 3 milioane de euro, bani veniți de la Uniunea Europeană și de la Ministerul Dezvoltării. Proiectul a vizat extinderea și modernizarea clădirii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța prin acoperirea acestuia cu panouri tristrat cu porțiuni din învelitoare vitrată, închiderea și extinderea gradenelor, extinderea spațiilor de expunere de sub gradene, amenajarea de grupuri sanitare și a unui spațiu de acces pentru public, instalații și scaune pentru spectatori corespunzătoare unui număr extins de locuri (de la 600 la 1348 de locuri).

Tarifele nu sunt mici, dar vizitatorii nu plâng

Reamintim că, până la finele lunii august, tarifele percepute pentru intrarea la obiectivele Complexulului Muzeal de Știinte ale Naturii Constanța nu sunt deloc mici, dar nici nu sperie miile de vizitatori care își doresc să-l vadă. Iată care sunt prețurile: Tarif unic Delfinariu, Microrezervație, Păsări exotice: 40 lei – adulţi, 10 lei – elevi, studenţi iar pentru copiii sub 7 ani intrarea este liberă. Pentru Microrezervatie și Planetariu prețurile sunt mult mai mici, respectiv: 8 lei – adulţi și 2 lei – elevi, studenţi. La Acvariu este ceva mai scump, prețurile sunt 20 lei – adulţi și 5 lei – elevi, studenţi. Pentru copiii sub 7 ani intrarea este gratuită.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions