Actual

Amplă acțiune a polițiștilor constănțeni! Vedeți ce a vizat și ce amenzi s-au dat

mai 24, 2018 Maria Ionescu

 

Astăzi, 24 mai a.c., polițiștii structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale au desfășurat o acțiune la nivelul tututor municipiilor, oraşelor şi staţiunilor din judeţul Constanța, în sistem integrat,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care afectează climatul de ordine și siguranță publică.

Polițiștii constănțeni au acţionat pentru menținerea climatului de ordine și siguranţă publică, prin surprinderea şi descurajarea intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care, prin comportamentul antisocial, încalcă prevederile legale.

Scopul acestei acțiuni este asigurarea respectării legii şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, prin prevenirea stărilor conflictuale, descurajarea elementelor infracţionale și combaterea fenomenelor cu impact stradal, precum cerşetoria, prezența copiilor străzii, a spălătorilor de parbrize și vânzătorilor ambulanți, vagabondajul și prostituţia în mediul stradal.

Pe parcursul activității, polițiștii constănțeni au aplicat 206 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 70985 de lei, dintre care 52 la Legea 61/1991 R și alte 2 la Legea 12/1990 R, fiind confiscate bunuri, în valoare de 980 de lei.

În ceea ce privește activitatea rutieră, polițiștii au oprit și verificat 303 de autoturisme, aplicând un număr de 148 de sancțiuni contravenționale, fiind constatate în flagrant două infracțiuni.

Totdată, polițiștii rutieri au asigurat fluența traficului rutier, acționând  pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, cauzate de încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice a conducătorilor auto.

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!