Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

ANI îl acuză pe fostul șef al IPJ Constanța că are o avere nejustificată de peste 344.000 de lei. Vezi ce spune Constantin Dancu

Published

on

În cursul zilei de azi, 28 iulie, Agenția Națională de Integritate a publicat un raport potrivit căruia a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cazul a patru persoane prevăzute de legea nr. 176/2010. Printre acestea, se numără și fostul inspector șef al IPJ Constanța, comisar șef Constantin Dancu.

Potrivit ANI, este vorba despre o diferență în cuantum de 344.132 de lei.

”Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 344.132 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către DANCU CONSTANTIN, în perioada exercitării funcției publice.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către DANCU CONSTANTIN, în perioada exercitării funcției publice.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Agenției Naționale de Integritate.

Ce spune Constantin Dancu

Advertisement
palaz

Contactat telefonic, Constantin Dancu, fost inspector șef al IPJ Constanța a declarat următoarele pentru ziarul Ordinea:

  1. În primul rând, nu mi se pare normal să aflu din presă despre acest lucru
  2. Din ce am văzut eu acolo, verificările ANI au fost efectuate ca urmare a unor sesizări din anii 2013-2014, făcute de ”oameni de bine”
  3. Cum mi se părea mie corect? Corect era ca ANI să mă cheme să îmi prezinte acest raport pentru ca eu să pot face anumite obiecțiuni. Însă mie nimeni nu mi-a cerut părerea. E adevărat că, de-a lungul timpului, ANI mi-a cerut mai multe documente, pe care eu le-am prezentat. Însă nu a fost nimic mai mult.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions