Conecteaza-te cu noi

Societate

ANR: Ofițeri MRCC din 5 țări se specializează în căutarea și salvarea de vieți omenești pe mare

Published

on

anr

Autoritatea Navală Română este gazda cursului regional privind coordonarea misiunilor de căutare și salvare de vieți omenești pe mare – SAR, pentru statele riverane Mării Negre. Cursul este organizat de Organizația Maritimă Internațională (IMO) prin intermediul Departamentului Tehnic și a Programului de Cooperare Tehnică Integrată (Integrated Technical Cooperation Programme) și se desfășoară la Constanța în perioada 26 iunie-7 iulie 2023.

Deschiderea evenimentului a fost oficiată de Directorul General al Autorității Navale Române, Cosmin-Laurențiu Dumitrache, alături de Osamu Marumoto, ofițer tehnic în cadrul Diviziunii pentru Siguranță Maritima a IMO.

cosmin dumitrache anr

Cursul se adresează ofițerilor din  cadrul Centrelor Maritime de Coordonare pentru Căutare și Salvare de Vieți Omenești pe Mare (MRCC).

Ultimul astfel de program de perfecționare a avut loc în anul 2012 în Malta. Tocmai de aceea România a solicitat, cu ocazia celei de-a șaptea sesiuni a subcomitetului pentru navigație, comunicații și căutare și salvare (NCSR 7), organizarea unui nou curs ce are ca scop ridicarea nivelului de cunoștințe  a personalului din cadrul MRCC-urilor din zona Mării Negre în domeniul coordonării operațiunilor de căutare și salvare (SMC), în vederea consolidării capacității de răspuns în situații de pericol în regiunea Mării Negre, respectiv a creșterii cooperării dintre state, în conformitate cu prevederile capitolului 3 din Convenția Internațională Maritimă de Căutare și Salvare din 1979, respectiv, a Acordului de cooperare privind serviciile de căutare și salvare pe mare între statele riverane Mării Negre, semnat de toate statele Mării Negre la Ankara în 1998.

Cele două documente internaționale menționate mai sus subliniază importanța organizării de activități comune regionale astfel încât dezvoltarea cooperării și în domeniul SAR să devină o preocupare permanentă a țărilor ce au deschidere la Marea Neagră.

În cele două săptămâni intense de dezbateri, prin aprofundarea  legislației  în domeniul SAR și simularea cazurilor practice, cursanții nominalizați în vederea participării la curs, ce vin din Turcia, Ucraina, Georgia, Bulgaria și România,  vor avea ocazia să aplice procedurile specifice ale coordonatorului misiunilor SAR – SMC, fapt care cu siguranță va aduce beneficii practice la nivel de cooperare regională astfel încât misiunile de căutare și salvare pe mare să devină din ce în ce mai eficiente.

Scopul cursului este de a le oferi participanților cunoștințe în conformitate cu prevederile legislației în domeniu și dezvoltarea abilităților necesare pentru a deveni și formatori. Orele de pregătire vor acoperi o serie de subiecte, inclusiv cadrul legal pentru  desfășurarea operațiunilor SAR, comunicarea, coordonarea, planificarea și executarea operațiunilor de căutare și salvare. Prin participarea la curs ofițerii vor dobândi capacitatea de a-i instrui pe  ceilalți colegii din țările lor, contribuind astfel la îmbunătățirea pregătirii regionale a personalului din cadrul MRCC-urilor, respectiv  eficientizarea intervențiilor de tip SAR în regiunea Mării Negre. Prin dezvoltarea capacității coordonatorilor misiunilor SAR, cursul va contribui la asigurarea faptului că operațiunile de căutare și salvare sunt desfășurate într-un mod mai eficient și mai operativ, având ca rezultat salvarea în cele din urmă a mai multor vieți omenești aflate în pericol pe mare.

Totodată, participanții vor susține prezentări care să ofere informații cu privire la planurile naționale SAR ale țărilor din care vin, fapt care va permite crearea unui tablou de ansamblu al capacității de răspuns SAR al regiunii Marii Negre.

Cei doi traineri desemnați de IMO pentru a susține Cursul Regional Privind Coordonarea Misiunilor SAR pentru Statele Riverane Mării Negre sunt:  Andrew Mallia – consultant independent SAR și Securitate Maritimă  din Malta, un profesionist cu peste 25 de ani de experiență în domeniu și directorul Centrului Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române,  Adrian Alexe, consultant și auditor al IMO.

La ceremonia de încheiere a cursului participanții vor primi din partea  Organizației Maritime Internaționale certificate ce vor atesta capacitatea de a coordona misiuni SAR, cât și posibilitatea de a susține programe de training cu viitorii colegi din cadrul MRCC-urilor din zona Mării Negre.

    

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions