Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

(FOTO) Competiție de amploare. Cupa Ovidiu la Ashihara Karate a atras sute de spectatori

Published

on

vlad

Ieri, 25 iunie, în Sala sporturilor din orașul Ovidiu s-a desfășurat cea de-a cincea ediție a Cupei Ovidiu la Ashihara Karate proba kumite. Evenimentul s-a bucurat de o prezență numeroasă – pe lângă cei peste 200 de sportivi participanți la competiție, în sală s-au aflat peste 300 de spectatori.

Au fost prezenți și reprezentanți ai Federației Române de Arte Marțiale, respectiv Petrică Bulmagă, secretar general, precum și directorul executiv al DJTS Constanța, Emiran Reșit. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Primăriei orașului Ovidiu și ai clubului CSO Ovidiu.

Evenimentul a reprezentat o oportunitate excepțională pentru sportivi de a-și demonstra abilitățile și pregătirea în fața unui public entuziast și a unor antrenori de elită.

”În desfășurarea acestui eveniment nu au fost probleme. Faptul că a fost un soft în desfășurarea concursului a ușurat munca organizatorilor și a arbitrilor și a reprezentat plusvaloare adusă acestei competiții.”, a precizat Ștefan Ghițulescu, antrenor al karatiștilor de la CSO Ovidiu.

La această întrecere sportivă au participat 11 cluburi din țara noastră, respectiv 2 cluburi din Brașov, 3 din Pitești, unul din Mioveni, unul din Codlea, 3 din Constanța și unul din Ovidiu –  Clubul Sportiv Orășenesc Ovidiu.

CSO Ovidiu a participat cu 34 de sportivi, în frunte cu Vlad Toboc, vicecampion național. Sportivi din toate categoriile de vârstă, respectiv copii, cadeți, juniori și seniori s-au întrecut în această competiție.

Sportivii din orașul Ovidiu au reușit să se claseze pe locul III, urmați de reprezentanții Ashihara Karate Constanța, care au urcat pe poziția a IV –a.

Ca și rezultate notabile, CSO Ovidiu a adus câteva titluri de campion al ediției.

Vlad Toboc, sportivul care s-a calificat la Campionatul Mondial din Japonia, din luna noiembrie, a reușit să obțină titlul de campion și unul dintre cele trei premii speciale ale competiției, Best tehnic – Cel mai tehnic sportiv al competiției.

”Mulțumim Primăriei Ovidiu și conducerii Clubului Sportiv Orășenesc pentru sprijinul acordat. De asemenea, mulțumim tuturor părinților și sportivilor implicați în acest eveniment. Faptul că au fost prezenți în sală în număr atât de mare a adus notorietate acestei competiții și ne face să credem că pe viitor această întrecere va ajunge să fie tratată ca și o competiție națională de mare anvergură.”, a precizat antrenorul Ștefan Ghițulescu pentru Ordinea.ro.

vlad toboc

ashihara karate

ashihara karate

ashihara karate

ashihara karate

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions