În cursul zilei de azi, la Unitatea de Primiri Urgențe a fost agitație mare. Una dintre asistentele medicale care era de serviciu a suferit un accident vascular cerebral.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Constanța, dr. Diana Claudia Tatarici, este vorba despre o asistentă de la UPU, în vârstă de 42 de ani. La fel ca multe alte colege de la UPU, asistenta medicală era foarte obosită și stresată.
”Este un volum foarte mare de muncă. Sunt și foarte multe reclamații la SCJU în ultimul timp.”, a precizat dr. Tatarici.
Femeia a fost transferată la Spitalul Universitar din București. Din fericire, este conștientă, cu un deficit motor și de vorbire.
Potrivit Crinei Kibedi, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, asistentei medicale i s-a făcut brusc rău dimineața, la prima oră, în timpul raportului de gardă.
Medicii au intervenit rapid și au constatat că femeia a fost victima unui accident cerebral acut masiv. Imediat i s-a făcut tromboliză dar, din pricina severității accidentului vascular, răspunsul la tratament nu a fost favorabil.
În acest context, femeia a fost transferată la București.
Ulterior, și inspectorii de la ITM Constanța au făcut un raport de pierdere temporară a capacității de muncă ”a unui angajat”. Sec, aceștia au precizat că evenimentul s-a produs la ora 7.30, când asistentei M.I., de 42 de ani, i s-a făcut rău la locul de muncă. Ei au spus și că accidentul este în curs de cercetare.
”După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza sau în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz.”, precizează Biroul de presă al ITM Constanța.