În urma unor activități informative desfășurate de către polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere, a fost identificată o societate comercială de pe raza municipiului București care efectua activități de import ilegal de deșeuri în România, ce erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind produse second hand.
În data de 20.02.2020, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Garda de Mediu, Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea și Direcția de Sănătate Publică Constanța au efectuat controlul fizic la 16 containere descărcate de pe o navă, pavilion Olanda, sosită din direcția Marea Britanie, în Portul Constanța Sud Agigea.
Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind obiecte de uz casnic second hand, acestea erau deșeuri inutilizabile.
Totodată, au fost desfășurate activități specifice de către polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în colaborare cu lucrători din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București la sediul și trei puncte de lucru ale societății comerciale aflate pe raza municipiului București și județului Ilfov.
În cauză, sunt cercetați doi cetățeni români, în vârstă de 36, respectiv 33 de ani și un cetățean britanic, în vârstă de 34 de ani, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exportul sau importul de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.