Conecteaza-te cu noi

Administratie

Asistență personală pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav, în municipiul Constanța

Published

on

asistenta handicap grav

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța asigură și în anul 2026 sprijinul necesar persoanelor adulte și minore din municipiul Constanța încadrate în grad și tip de handicap „grav cu asistent personal”.

Prin intermediul acestui serviciu, beneficiarii primesc sprijinul necesar pentru desfășurarea activităților zilnice, supraveghere și îngrijire, contribuind astfel la creșterea gradului de autonomie și la integrarea socială.

Conform prevederilor legale în vigoare, persoanele cu handicap grav au dreptul la un asistent personal remunerat de autoritatea administrației publice locale. Activitatea se desfășoară prin DGAS Constanța, în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum și a actelor normative subsecvente.

Dosarele pentru ocuparea funcției de asistent personal se depun la sediul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța din municipiul Constanța, strada Unirii nr. 104, însoțite de documentele justificative prevăzute de legislație.

Angajații din cadrul DGAS Constanța desfășoară activitatea de relații cu publicul de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 12:00. În același program sunt primite și cererile pentru funcția de asistent personal, recomandat în perioada 01 – 22 a fiecărei luni. Anchetele sociale se efectuează zilnic între orele 12:00 – 16:30.

Pentru ocuparea funcției de asistent personal, candidatul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care: vârsta minimă de 18 ani, capacitate deplină de exercițiu, stare de sănătate corespunzătoare și absolvirea învățământului general obligatoriu, cu excepțiile prevăzute de lege. De asemenea, persoana nu trebuie să fi fost condamnată pentru fapte incompatibile cu exercitarea acestei ocupații.

Persoanele încadrate ca asistenți personali beneficiază de contract individual de muncă, salariu conform legislației în vigoare, concediu de odihnă, concedii medicale și celelalte drepturi prevăzute de Codul Muncii. Plata salariului se efectuează prin transfer bancar, iar contractul de muncă se încheie în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea solicitării.

Mai multe informații despre condițiile de angajare, documentele necesare și procedura de depunere a cererilor sunt disponibile aici: https://primaria-constanta.ro/pagina-dgas/angajare-asistent-personal/

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions