Având în vedere impactul şi amploarea tragediilor care pot apărea în urma manipulării eronate a buteliilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vine în sprijinul cetăţenilor cu câteva sfaturi utile, astfel:
Este interzis: – a utiliza butelii fără regulatoare de presiune, cu regulatoare desigilate, defecte sau reparate de unităţi care nu aparţin întreprinderii distribuitoare; – a utiliza butelii în altă poziţie decât în cea verticală; – a încălzi butelii cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din butelii; – a amplasa butelii lângă sursele de căldură sau sub acţiunea directă a razelor solare; – a spăla butelii în lichide corozive (sodă, leşie etc).
La schimbarea buteliei şi ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanşeitatea instalaţiei, cu spumă de apă şi săpun.
ESTE STRICT INTERZIS A EFECTUA VERIFICAREA ETANŞEITĂŢII CU FLACĂRA, ACEASTA PUTÂND CONDUCE LA ACCIDENTE GRAVE!
În cazul livrării buteliei la domiciliul consumatorului, montarea ei şi verificarea etanşeităţii se vor executa de către personalul întreprinderii distribuitoare.
Recomandăm cetăţenilor să nu apeleze la umplerea buteliilor cu gaz auto de la staţiile GPL, întrucât acestea nu sunt verificate din punct de vedere al etanşeităţii! Supuse periodic suprapresiunilor determinate de umplerea repetată cu autogaz, buteliile se deformează şi se poate provoca apariţia unor pori în zona sudurilor, prin care poate ieşi gazul, generând astfel acumulări de gaz, cu mare pericol de explozie!
În timpul verificării etanşeităţii, se vor controla locul de îmbinare a robinetului buteliei cu butelia; locul de ieşire a tijei rozetei din corpul robinetului; ambele feţe ale piuliţei olandeze a regulatorului de presiune; locul de îmbinare a racordurilor de intrare şi de ieşire cu corpul regulatorului de presiune; corpul regulatorului de presiune; capetele furtunului şi furtunul, pe toată suprafaţa lui; locul de îmbinare a portfurtunului aparatului de utilizare cu aparatul; toate îmbinările conductelor şi robinetele aparatului de utilizare.
Înainte de aprinderea focului, se verifică dacă robinetul butelieişi robinetele aparatului de utilizare sunt închise! În cazul când s-au uitat deschise robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare şi gazul s-a scurs în încăpere, se vor lua imediat următoarele măsuri: – se închid robinetul buteliei şi robinetul aparatului de utilizare, se deschid uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute; – nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, lifturi, nu se va fuma şi nu se vor aduce surse de foc decât după aerisirea încăperii.
În cazul în care toate robinetele sunt închise, dar se simte totuşi mirosul caracteristic al gazului, se vor lua măsurile de mai sus şi se va anunţa întreprinderea distribuitoare.
Pentru siguranţa dumneavoastră, a familiei şi a comunităţii în care trăiţi, respectaţi instrucţiunile de utilizare a buteliilor cu gaz petrolier lichefiat! Apelaţi 112 pentru orice situaţie de urgenţă!
Foto: Ilustrativ