Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța

Published

on

RAJA S.A. va executa lucrări de înlocuire a conductei de distribuție a apei potabile, cu diametrul de 250 mm, de la intersecția străzilor Crișanei cu Pictor Ion Andreescu, din municipiul Constanța.

În vederea desfășurării lucrărilor, se va întrerupe furnizarea apei potabile de marți, 24 octombrie, ora 22.00, până miercuri, 25 octombrie, ora 10.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • perimetrul delimitat de străzile: Nicolae Iorga – Mircea cel Bătrân – Crișanei – Chiliei – Nicolae Iorga;
  • tronsonul cuprins de străzile: Petru Vulcan – Mircea cel Bătrân – Făgetului – Ion Andreescu – Panait Cerna – Chiliei – Soveja – bd. Mamaia – Ion Rațiu – Maramureș – Petru Vulcan.
  • Cartierul Tomis II;
  • Centrul de Dializă Diaverum, de pe strada Nicolae Iorga;
  • Punctele termice 24 și 105.

Investiția face parte din contractul derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL1: ” Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – Lot 1”, în valoare totală de aproximativ 42 mil. lei.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.”, precizează reprezentanții Biroului de Comunicare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions