Conecteaza-te cu noi

Politica

Au bătut palma: Lacul Tăbăcăriei va fi administrat de Primăria Constanța!

Published

on

Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a efectuat, joi, o vizită de lucru la Constanța. A avut întâlniri cu reprezentanți ai agricultorilor pe care i-a asigurat că subvenționarea agriculturii va fi valabilă până în 2027, i-au fost aduse la cunoștință necazurile pe care aceștia le întâmpină în ceea ce privește lipsa sistemelor de irigații și a făcut o promisiune primarului Constanței, Vergil Chițac. Va demara procedurile de date în administrare a Lacului Tăbăcăriei către Primăria Constanța.

“Toate statisticile ne arată că în ultimii 42 de ani seceta pedologică în această zonă a țării este tot mai accentuată și cu o frecvență din ce în ce mai mare. Apar ani din ce în ce mai secetoși care produc pagube însemnate agricultorilor, așa cum a fost și anul trecut. Sigur, anul trecut, pentru culturilor de toamnă, bugetul ne-a permis să acordăm despăgubiri în valoare de 930 de milioane de lei. Pentru culturile din primăvara anului 2020 nu am reușit acest lucru. Ne canalizăm acum pe acest program național de reziliență prin care vom încerca să finanțăm o bună parte din infrastructura de irigații și desecare drenaj. Prioritare vor fi județele cele mai afectate, fermierii din Dobrogea vor avea o infrastructură de gestionare a apei cât mai bine pusă la punct”, a declarat Adrian Oros, ministrul Adrigulturii la Constanța, fără să avanseze un termen de finalizare a unui astfel de proiect.

Un singur lucru este cert: programul se derulează în perioada 2021-2027.

Deocamdată, potrivit ministrului Oros, suma negociată este de 2,5 miliarde de euro. De asemenea, nici când vin acești bani și câți vor ajunge în județul Constanța nu a știut ministrul Agriculturii să precizeze.

“Cât mai repede, cât mai mulți”, a fost răspunsul ministrului pentru jurnaliștii din Constanța.

S-a bătut palma pentru Lacul Tăbăcăriei

Advertisement

În același cadru, ministrul a fost întrebat ce se întâmplă cu Lacul Tăbăcăriei, care este situația juridică la acest moment.

“Cu siguranță, vom da Lacul Tăbăcăriei în administrare Primăriei ca să-l pună în valoare. Lacul Tăbăcăriei nu mai are nicio valoare piscicolă. Am văzut cum arată, am văzut că are potențial și eu cred că potențialul este mai mare pentru Primărie decât pentru ANPA (Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură). Este foarte greu să dai ceva ce nu-i al tău. Noi tocmai suntem pe cale să-l câștigăm, acum este al nimănui. Când decizia finală a Înaltei Curți de Casație și Justiție ni-l va da nouă, noi vom promova Hotărâre de Guvern sau o lege prin care să treacă la Primărie. Tot al statului român rămâne doar că trece din administrarea ANPA, în administrarea Primăriei Constanța. Asta va însemna tot ce înseamnă floră, faună, luciu de apă. Eu sunt convins că locuitorii din Constanța își doresc să se întâmple cât mai repede”, a punctat ministrul Oros.

Belina lui Chițac

Situația lacului este una scandaloasă, la acest moment, și a fost prezentată de Ordinea.ro într-o amplă anchetă semnată de jurnalistul Adrian Cîrlescu.

Iată detaliile unui transfer cu cântec:

Belina lui Chițac. Argumentele false prin care amiralul vrea să aducă lacul Tăbăcărie la Primărie

Advertisement

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions