Conecteaza-te cu noi

Politica

AUR a pierdut 3,5 puncte într-o lună după invazia Rusiei în Ucraina

Published

on

Un sondaj național realizat de INSCOP MONITOR cu date culese între 2 – 7 martie 2022 arată intenția de vot pentru partidele din România, după invazia Rusiei asupra Ucrainei. Principalele rezultate ale cercetării sociologice au fost prezentate de politologul Remus Ioan Stefureac, într-o postare pe Facebook.

De remarcat este faptul că AUR, a cărei lideri sunt considerați rusofili, a pierdut 3,5 puncte într-o lună după invazia Rusiei în Ucraina. Este pentru prima oară după alegerile parlamentare din 2020 când AUR își inversează tendința crescătoare din sondaje și scade în opțiunile de vot, pe fondul începerii războiului și al dispariției aproape totale a temei pandemiei din dezbaterea publică, notează g4media.ro.

„Efectele războiului asupra opțiunilor politice ale românilor încep deja să se vadă. Raportat la bazinul respondenților care au exprimat o opțiune de vot reprezentând 72,8% din totalul eșantionului:

– PSD conduce în clasamentul intenției de vot cu 32% (32,7% în februarie).

Advertisement

– Social-democrații sunt urmați de PNL care revine pe locul 2 cu 19,9% (16,6% în februarie).

– AUR suferă un recul coborând la 18,9% (22,4% în februarie)

– USR stagnează, înregistrând 10,8% din opțiuni (10,3% în februarie).

PSD și USR își păstrează scorul electoral anterior invaziei rusesti din Ucraina. 

Creșterea usoara a PNL ar putea fi pusă pe seama activității recente intense a președintelui și a premierului care castiga puncte pe fondul vizibilității foarte mari în asociere cu repere de credibilitate precum NATO și UE.

Advertisement

Scăderea usoara a AUR poate fi explicată prin dispariția formațiunii din prim-planul atenției publice, dublată de acuzații care au fost aduse de mass-media si adversarii politici privind atitudini pro-ruse ale unor membri sau persoane asociate acestui partid.

Nu stim in acest moment dacă efectele războiului din Ucraina asupra intentiei de vot sunt temporare, datorate contextului emotional sau ele se vor adânci.

In mod cert, modul în care partidele aflate la putere vor gestiona imensele provocari de securitate, dar si socio-economice, vor influenta puternic optiunile electorale.

La fel cum pozitionarea partidelor de opozitie fată de agresiunea Rusiei si consecintele acestei invazii pentru securitatea si calitatea vietii in Romania vor avea efecte asupra intentiei de vot.“, notează politologul Remus Ioan Stefureac.

Sursa: facebook.com/remus.st.7

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions